Tribunalul Anticorupție ar trebui să activeze chiar din iarnă și să contribuie semnificativ la reforma justiției. Este opinia comentatorului politic, Anatol Țăranu, după ce președintele Parlamentului a anunțat că în această săptămână încep discuțiile privind crearea unei instanțe judecătorești anticorupție. Potrivit lui Anatol Țăranu, guvernarea a înțeles târziu necesitatea creării unei instanțe extraordinare care să asigure celeritatea examinării cazurilor de mare corupție, notează IPN.
Potrivit conceptului, instanța anticorupție va avea până la 15 judecători, selectați prin concurs de către Consiliul Superior al Magistraturii și numiți (inclusiv prin transfer) de către președintele Republicii Moldova. Judecătorii de la instanța anticorupție vor avea un mandat de 5 ani, salariu de până la 45 de anii de lei, vor beneficia de pază de stat la solicitare și locuințe de serviciu pentru cei din afara Chișinăului. Președintele Legislativului a anunțat că pe platforma parlamentară încep dezbaterile privind crearea Judecătoriei Anticorupție.
„Cred că liderii guvernării sunt sincer atașați ideii reformei justiției. Problema este că nu prea cunosc ce trebuie de făcut. Săptămâna aceasta încep discuțiile despre crearea Tribunalului Anticorupție, despre care noi, cei din societatea civilă, vorbim de vreo doi ani. Doar acum guvernarea a înțeles că trebuie să recurgă la serviciile unui organ extraordinar care-i va pune la respect pe principalii promotori ai tagmei juriștilor care se opun reformei. Trebuie de creat o bâtă care le va spune celor care încearcă să tergiverseze procesul: „nu faceți acest lucru, veți fi pedepsiți crunt”. Acest tribunal se creează pentru a înfrânge rezistența forțelor ostile reformei din interiorul sistemului”, a spus Anatol Țăranu în cadrul emisiunii „Puncte de Reflecție” de la Vocea Basarabiei.
Potrivit comentatorului politic, guvernarea ar trebui să se grăbească cu crearea instanței specializate anticorupție, pentru a asigura continuarea reformei justiției și curățarea sistemului de elemente corupte.
„Tribunalul Anticorupție trebuie să schimbe sistemul. De doi ani vorbește de asta, doi ani deja au fost pierduți. Bine că Legislativul este gata să asigure baza legală, iar aspectele tehnice legate de funcționarea acestui tribunal vor mai dura câteva luni. Câteva luni, totuși, nu sunt ani. Sperăm că prin iarnă tribunalul va începe să activeze. Iar asta înseamnă că acei care se opun reformei vor resimți pe propria piele acest lucru”, a mai spus comentatorul politic.
Potrivit conceptului, în competența judecătoriei anticorupție vor fi toate cauzele de la Procuratura Anticorupție si toate contestațiile pe actele Autorității Naționale de Integritate inclusiv cererile de confiscare a averii nejustificate.