Analiştii despre plecarea lui Mark Tkaciuk

Mark Tkaciuk  a plecat din  PCRM din cauza unor neînţelegeri cu liderul acestui partid, Vladimir Vorronin. La acestă concluzie a ajuns un grup de analişti, invitaţi ai emisunii „Replica” de duminică seara a postului de televiziune „Prime”, transmite IPN.


Jurnalistul Valeriu Reniţă, fost consilier al ex-preşedintelui Vladimir Voronin, a declarat în cadrul emisiunii că în interiorul PCRM există mai multe neînţeleri, provocate de Tkaciuk, care de fapt este un „lider din culise” şi ar fi încercat să preia conducerea partidului. Potrivit lui Reniţă, Tkaciuk ar fi avut grijă să înlăture din PCRM persoane proeminente, potenţiali succesori ai lui Voronin. În opinia ex-consilierului prezidenţial, din cauza radicalizmului extremist a lui Tkaciuk , PCRM a avute de suferit, a pieerdut din popularitate şi imagine şi nu a fost în stare să facă coaliţie cu alte partide.

Analistul politic, Roman Mihăeş, de asemenea, consideră că principalul motiv care l-a derminat pe Tkaciuk să plece din PCRM şi să depună mandatul de parlamentar sunt neînţelegerile acestuia cu Voronim. „Misiunea lui Tkaciuk , care este omul Moscovei, în PCRM, a eşuat. Tkaciuk a avut misiunea să construească în Republica Moldova un front de stânga, iar el să fie principalul arhitect. Voronin, pur şi simplu, n-a vrut să fie o unealtă în mâinile Moscovei, ca mai apoi să fie aruncat ca un obiect netrebuincios. El şi-a dat seama la timp că este folosit şi a hotârât să pună capăt manipulărilor”.

Mihăeş, de asemenea, susţine că Tkaciuk nu este un politician de linia întâi, este „omul din umbră care ştie să facă PR negru”,  şi că este timpul să fie tras la răspundere penală „pentru acţiunile sale extremiste”.

Un alt invitat al emisiunii, analistul politic Alexandru Cauia, care a împărtăşit opiniile de mai sus, a mai declarat că în urma acţiunilor lui Tkaciuk Voronin a avut de învăţat o lecţie. „Nu cred că Voronin va mai dori să apropie pe cineva din partid la fel de mult cum l-a apropiat pe Tkaciuk”, a precizat Cauia.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.