În lipsa unui management corect al deşeurilor, noi gunoişti se formează în afara perimetrelor admise şi special amenajate. Aceste amplasamente prezintă pericol de poluare a resurselor acvatice şi celor funciare și creează incomodităţi pentru populaţie, menționează Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului într-un răspuns pentru IPN, semnat de secretarul de stat Maxim Popov.
Anul trecut, parcursul campaniilor de salubrizare de toamnă şi de primăvară, au fost depistate 4300 de gunoişti neconforme. Ca urmare, au fost încheiate peste o mie de procese verbale. Suma amenzilor aplicate s-a apropiat de 900 de mii de lei, din care s-a plătit puțin peste 400 de mii de lei.
Actualmente, în majoritatea primăriilor activitățile de salubrizare sunt organizate la nivel satisfăcător, precizează autoritățile. Servicii specializate în colectarea și eliminarea deșeurilor exista în municipii, în toate centrele raionale, gestionarea acestora fiind realizată în mod organizat prin intermediul acestor servicii, care lucrează pe bază de contract cu generatorii individuali. Astfel, sunt organizate și funcționează 168 de servicii specializate în colectarea și eliminarea deșeurilor (56 servicii în sectorul urban și 112 servicii în sectorul rural).
Totodată, ratele de reciclare și valorificare a deșeurilor sunt încă reduse. Multe materiale reciclabile sunt depozitate împreuna cu cele nereciclabile, astfel pierzându-se o mare parte a potențialului lor util.
Anul trecut, ca urmare a controalelor efectuate de către Inspectoratul pentru Protecţia Mediului şi subdiviziunile teritoriale, au fost depistate cazuri de nerespectare a modului de depozitare şi gestionare a deşeurilor municipale, periculoase şi de altă provenienţă, neasigurarea de către persoanele responsabile a colectării selective şi evacuării deşeurilor, admiterea stocării deşeurilor de orice provenienţă în locuri neautorizate. Au fost încheiate peste 2000 de procese verbale cu privire la contravenţie în privinţa persoanelor fizice, juridice şi cu funcţii de răspundere, care au admis încălcări ale regulilor de gestionare a deşeurilor. Au fost aplicate sancțiuni contravenționale sub formă de amenda în mărime de 1 684 731 lei, din care au fost încasate 805 040 lei.
Implementarea Strategiei de gestionare a deşeurilor în Republica Moldova pentru anii 2013-2027 prevede realizarea unui program de salubrizare stradală unitară, mod care să contribuie la reducerea cantităţii de deşeuri depozitate în respectivele zone, prin stabilirea unui sistem adecvat de tratare pentru fiecare tip de deşeuri în vederea protejării mediului.
,,Lucrăm cu donatorii străini care ne acordă asistenţă tehnică să dezvoltăm şi reglementarea pentru aplicarea art. 17 din Legea deşeurilor, care ţine de incinerarea şi coincinerarea deşeurilor. Practic avem încă trei acte normative în curs’’, a precizat Svetlana Bolocan, şefa Direcţie politici de management al deşeurilor şi substanţelor chimice din cadrul Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului.