Amendă de jumătate de milion de lei unui șef de întreprindere de alimentație publică

Directorul unei întreprinderi de alimentație publică a fost condamnat la închisoare pe un termen de 4 ani și 6 luni, cu suspendare pe un termen de 3 ani, pentru acte de corupție. Instanța i-a mai aplicat amendă în sumă de 575 de mii de lei și l-a privat de dreptul de a activa în funcții publice pe un termen de 7 ani, transmite IPN.

Potrivit Procuraturii Anticorupție, în anul 2022, inculpatul ar fi pretins și primit de la reprezentanții a trei companii mijloace bănești în sumă totală de peste 81 000 de lei. Banii reprezentau cota parte din diferența de preț în urma majorării fictive a prețului produselor alimentare livrate către întreprinderea municipală. Aceștia erau oferiți pentru ca inculpatul să accepte ofertele propuse, să continue achiziționarea produselor și pentru a nu rezilia contractele deja existente.

Urmărirea penală a durat 2 ani și 7 luni, iar judecarea cauzei - trei luni, inculpatul a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției.

Astfel, instanța a stabilit vinovăția acestuia și a dispus trecerea în folosul statului a mijloacelor bănești depistate și ridicate în cadrul efectuării percheziției la domiciliul inculpatului. Este vorba despre 41 800 de lei, 7 500 de lei românești, 3 260 de euro și 260 de dolari, ca bani proveniți din infracțiune.

Totodată, pentru a garanta pedeapsa cu amenda, a fost menținut sechestrul asupra unui milion de lei, deținuți de inculpat pe un cont bancar.

Sentința dată de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Chișinău.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.