Ambasadorul Franţei la Chişinău şi-a încheiat mandatul

Ambasadorul Republicii Franceze, Gerard Guillonneau, şi-a încheiat misiunea diplomatică în Republica Moldova. Cu această ocazie, oficialul a avut o întrevedere cu preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, la care a salutat semnarea Acordului de Asociere dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Preşedinţiei.

„Republica Moldova, prin cultura şi istoria sa, are vocaţie europeană. Pentru ca instituţiile statului să corespundă rigorilor Uniunii Europene, autorităţile de la Chişinău trebuie să efectueze reforma justiţiei, să combată corupţia, să implementeze programe de dezvoltare rurală. Asemenea acţiuni se vor bucura întotdeauna de susţinerea Franţei”, a declarat diplomatul.

Preşedintele Nicolae Timofti a apreciat drept excelente relaţiile bilaterale şi a mulţumit pentru eforturile ambasadorului la impulsionarea colaborării moldo-franceze în toate domeniile. „Există multiple premise pentru a dezvolta în continuare un parteneriat durabil. Suntem două ţări care împărtăşesc aceleaşi valori europene, dar şi pe cele ale francofoniei”, a spus Nicolae Timofti.

Gerard Guillonneau este ambasador în Republica Moldova din 2011.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.