Ambasadori noi în Polonia, Bulgaria și Ungaria

Republica Moldova va avea trei ambasadori noi în Polonia, Bulgaria și Ungaria. Candidaturile acestora au fost aprobate de Comisia parlamentară politică externă și integrare europeană, transmite IPN.

Violeta Agrici va fi ambasador în Plonia, Emil Jacotă - în Bulgaria, Mihail Barbulat – în Ungaria.

Violeta Agrici este licențiată în drept internațional public și deține o diplomă de master în același domeniu. Activează la Ministerul Afacerilor Externe din 2007 și este, în prezent, șefa Direcției drept internațional. În perioada anilor 2017-2022 a fost ambasadoare a Republicii Moldova în Regatul Spaniei și reprezentantă permanentă pe lângă Organizația Mondială a Turismului.

Emil Jacotă are o experiență de peste 30 de ani în MAE. În prezent, activează în Direcția cooperare bilaterală, fiind șef de secție. Anterior, Emil Jacotă a activat în ambasade ale Republicii Moldova din România, Bulgaria, Turcia și Federația Rusă.

Mihail Barbulat activează, în prezent, în calitate de șef al Protocolului diplomatic de stat din cadrul MAE. Anterior, în anii 2013 și 2014 a fost deputat, iar în 2009 a fost ministru al culturii și turismului. În perioada 2005-2008 a fost ambasador în Turcia, ambasador nerezident în Egipt, Liban, Kuwait, Qatar, Regatul Arabiei Saudite, Emiratele Arabe Unite, Oman, precum și reprezentant permanent al Republicii Moldova pe lângă Organizația Cooperării Economice a Mării Negre.

Vicepremierul Mihai Popșoi, ministru al afacerilor externe, a prezentat cele trei candidaturi și a subliniat că desemnarea noilor ambasadori reflectă angajamentul Republicii Moldova de a-și întări prezența pe plan internațional, prin consolidarea relațiilor bilaterale și promovarea intereselor naționale.

Conform legii cu privire la serviciul diplomatic, propunerile de desemnare a ambasadorilor sunt înaintate Guvernului de către ministrul de externe, cu consultarea comisiei parlamentare de profil, apoi ambasadorii sunt numiți în funcție de președintele Republicii Moldova.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.