Ambasada Ucrainei în R. Moldova neagă introducerea unor noi reguli la trecerea frontierei moldo-ucrainene

Ambasada Ucrainei în R. Moldova neagă introducerea unor noi reguli la trecerea frontierei moldo-ucrainene. Potrivit reprezentantului misiunii diplomatice, Feodor Mihleaev, în ultimul timp tot mai mulţi cetăţeni ai Moldovei, inclusiv din regiunea Transnistreană solicită Ambasadei informaţii privind pretinsele modificări în procedura de trecere a frontierei cu automobilul. Potrivit sursei citate, neliniştea oamenilor este alimentată de unele informaţii false care au apărut în presă şi care riscă să influenţeze negativ relaţiile de prietenie dintre Ucraina şi R. Moldova. „Ambasada Ucrainei în R. Moldova anunţă că, la moment, nu au fost operate modificări sau completări în procedura de înregistrare a autovehiculelor şi a proprietarilor acestora, şi nici în regulamentul de trecere a hotarului ucrainean”, a declarat diplomatul. Presa a publicat la începutul săptămânii declaraţiile şefului direcţiei migraţiune a autoproclamatei Republici Moldoveneşti Nistrene, Evghenii Viuscov, care acuza dificultăţi în trecerea hotarului ucrainean cu autovehicule care au numere de înmatriculare transnistrene. La o reuniune cu liderul transnistrean Igor Smirnov, Viuscov a informat că grănicerii moldoveni interzic plecarea în Ucraina a automobililor din Transnistria, fără să prezinte vre-un act normativ care să justifice aceste interdicţii.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE