Ambasada Ucrainei dezminte că ar exista careva neînţelegeri în relaţiile cu R. Moldova privind Hidrocentrala electrică din Dnestrovsk

Ambasada Ucrainei dezminte informaţiile apărute în presa de la Chişinău începând cu luna martie curent cu privire la neînţelegerile dintre R. Moldova şi Ucraina referitoare la Hidrocentrala electrică din Dnestrovsk, transmite Info-Prim Neo. Ambasadorul Ucrainei în R. Moldova, Serghei Pirojkov a declarat în cadrul unei conferinţe de presă marţi, 20 mai, că informaţiile apărute în mass nu corespund realităţii. Potrivit şefului misiunii diplomatice, astfel de publicaţii au drept scop destabilizarea relaţiilor moldo-ucrainene şi reprezintă un focar latent pe fundalul conflictului transnistrean. Ambasadorul şi-a exprimat speranţa că aceste informaţii nu vor afecta, totuşi, relaţiile bilaterale. Cea mai recentă apariţie în acest sens a avut loc la 16 mai, când o publicaţie naţională titra: „De ce Kievul supără Chişinăul?”. Autorii susţin că jumătate din Hidrocentrală se află pe teritoriul R. Moldova, iar Ucraina încearcă să o ia de la Moldova. De asemenea, se spune în articol, Ucraina intenţionează să transmită fondurile Hidrocentralei unei întreprinderi de stat, ceea ce ar face imposibil ca Moldova să pretindă la o cotă-parte din Hidrocentrală. Publicaţia moldoveană mai scrie că la şedinţa de la sfârşitul lunii aprilie a Comisie moldo-ucrainene de demarcare a graniţei dintre cele două state Chişinăul şi-a cerut partea. Ambasada Ucrainei aminteşte că lucrările de construcţie a Hidrocentralei (Staţia electrică de captare a apei) din Dnestrovsk au început în Ucraina în 1983. Este al treilea obiect din cadrul complexului hidraulic de pe Nistru, în componenţa căruia intră staţiile hidro-electrice „ГЭС-1” şi „ГЭС-2”. Toate obiectivele din cadrul complexului se află pe teritoriul Ucrainei, cu excepţia unei părţi a barajului de scurgere a apei a nodului hidrotehnic a „ГЭС-2”. Din august 1990 complexul energetic a trecut în gestiunea Ucrainei. Din acest moment, Ucraina îl gestionează completamente, inclusiv realizează deservirea tehnică, construcţia şi finanţarea. Republica Moldova niciodată nu a finanţat şi nu a participat la construcţia complexului, finalizarea căreia este planificată pentru anul 2008. Cele două state au dus negocieri îndelungate cu privire la linia graniţei de stat pe teritoriul Hidrocentralei. Ambasadorul a ţinut să precizeze că Moldova nu a ridicat niciodată pretenţii asupra unei cote părţi din Hidrocentrală, cu atât mai mult la şedinţa Comisiei de demarcare, în cadrul căreia s-a ajuns la un compromis cu privire la linia de demarcare a graniţei de stat dintre Ucraina şi R. Moldova la mijlocul barajului. Lungimea totală a hotarului dintre Ucraina şi R. Moldova este de peste 1200 km, dintre care la moment sunt demarcate peste 700 km. Ambasadorul a menţionat că Ucraina este interesată de demarcarea şi a segmentului central al liniei de hotar cu regiunea transnistreană (440 km), în această direcţie purtându-se negocieri sub egida Uniunii Europene. Serghei Pirojkov a precizat că articolele eronate au apărut în ajunul negocierilor moldo-ucrainene cu privire la tariful pentru energia electrică livrată de către Ucraina R. Moldova. Este vorba despre 70% din energia electrică furnizată Moldovei, pe care Ucraina o livrează la un preţ mult mai mic decât pe piaţa internă, a specificat ambasadorul Ucrainei. Potrivit şefului misiunii diplomatice, Ucraina nu intenţionează la moment să majoreze tarifele până la nivelul celor de pe piaţa ucraineană.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.