În lupta pentru funcția de președinte intră Andrei Năstase, desemnat de către un grup de cetățeni, și Octavian Țîcu, candidatul Blocului electoral „Împreună”. Deciziile cu privire la înregistrarea celor doi candidați la alegerile prezidențiale din 20 octombrie au fost aprobate luni la ședința Comisiei Electorale Centrale, transmite IPN.
Astfel, în acest moment sunt înregistrați opt candidați din cei 12 care au depus la CEC listele de subscripție cu semnăturile adunate de la alegători.
Ordinea prealabilă în buletinul de vot este următoarea:
1. Alexandr Stoianoglo, desemnat de Partidul Socialiștilor;
2. Maia Sandu, desemnată de Partidul Acțiune Solidaritate;
3. Renato Usatîi, desemnat de Partidul Nostru;
4. Vasile Tarlev, desemnat de Partidul pentru Viitorul Moldovei;
5. Ion Chicu, desemnat de Partidul Consolidării și Dezvoltării;
6. Irina Vlah, desemnată de un grup de cetățeni;
7. Andrei Năstase, desemnat de un grup de cetățeni;
8. Victoria Furtună, desemnată de un grup de cetățeni;
9. Octavian Țîcu, desemnat de Blocul electoral „Împreună”;
10. Tudor Ulianovschi, desemnat de un grup de cetățeni;
11. Igor Munteanu, desemnat de Coaliția pentru Unitate și Bunăstare;
12. Natalia Morari, desemnată de un grup de cetățeni.
Pot desfășura acțiuni de agitație electorală doar candidații înregistrați.