Alianţa Anticorupţie şi Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei au semnat un acord de colaborare

Alianţa Anticorupţie, recent creată şi Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei (CCCEC) au semnat, vineri 13 ianuarie un acord de colaborare. Prim-ministrul, Vasile Tarlev a evidenţiat că iniţiativa de a crea Alianţa împotriva corupţiei şi semnarea, în acest context, a unui acord de colaborare între CCCEC şi ONG-uri, reprezintă o materializare a compromisului dintre stat şi societatea civilă, o simbioză a caracterului preventiv şi cel represiv în lupta contra fenomenului corupţiei. Vasile Tarlev şi-a exprimat certitudinea că aplicarea în practică a prevederilor respectivului Acord va contribui la realizarea mai eficientă a prevederilor Strategiei naţionale de prevenire şi combatere a corupţiei prin asigurarea unei mai mari transparenţe în activitatea organelor de drept, sporirea credibilităţii cetăţenilor în capacitatea organelor de drept de a combate corupţia. În acest context, Premierul s-a pronunţat pentru perfecţionarea cadrului legislativ, inclusiv prin expertizarea anticorupţională a proiectelor de acte normative, consultarea frecventă a opiniei publice în scopul elaborării unor mecanisme eficiente de luptă cu corupţia. Directorul general al CCCEC, Valentin Mejinschi a precizat că după semnarea Acordului de colaborare, Centrul va proceda la elaborarea, în comun cu noua instituţie, a unui Program de activităţi, care va cuprinde mai multe domenii. Viorel Cibotaru, preşedintele Alianţei Anticorupţie, director de programe al Institutului de Politici Publice (IPP), a afirmat că instituţia dată va promova acţiuni cu scopul de a convinge societatea civila de necesitatea implicării în activitatea de prevenire a corupţiei şi a asumării responsabilităţii alături de instituţiile publice.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.