Alexei Tulbure: Suntem o țară în care schimbarea puterii nu a adus schimbare

Moldova are atributele unui stat independent: teritoriu, populație, hotare recunoscute internațional, vamă, constituție, nume, imn, stemă, limbă de stat, monedă, armată etc. Moldova are un sfert de veac de istorie a independenței și …o sumedenie de probleme, care par astăzi irezolvabile. Este opinia comentatorului politic Alexei Tulbure, solicitat de IPN să se expună asupra situației de astăzi din Republica Moldova, la 28 de ani de la proclamarea independenței.

În opinia lui Alexei Tulbure, ceea ce nu are poporul Moldovei este „sentimentul unui destin comun, o idee despre stat, statalitate, care a venit peste noi nu în urma unui efort, unei lupte sau aspirații colective spre emancipare, ci în urma colapsului unui imperiu din care făceam parte”. „Libertatea s-a „întâmplat”, iar noi nu am devenit liberi. Libertate fără oameni liberi – asta este lecția independenței Moldovei de la 1991 încoace”, a menționat Alexei Tulbure.

Comentatorul mai spune că „nu am devenit liberi în sensul conștientizării unei idei foarte simple: independența este responsabilitatea pentru propria soartă – a ta, a tuturor, a țării”. „28 de ani ne-am aflat într-o căutare neîntreruptă a unui nou stăpân și a unui proces permanent (până nu apare noul stăpân) de jaf”. „Ne-am jefuit pe noi înșine, am jefuit țara, averile moștenite din trecut, ne-am jefuit prezentul și viitorul. Nu suntem liberi, nu purtăm răspundere”, susține Alexei Tulbure.

Comentatorul crede că „suntem scindați în două Moldove, fiecare luptând pentru idealuri himerice. Două Moldove, două idei, care prin definiție nu pot avea puncte de tangență, nu lasă loc pentru dialog, muncă comună pentru binele țării. De aici toate problemele: stat capturat, deznădejde, demoralizare, anomie, exod în masă și cronica reproducerii unei clase politice corupte și inepte. „Suntem o țară în care schimbarea puterii nu a adus schimbare”, spune Alexei Tulbure.

În opinia sa, una dintre Moldove luptă pentru o Basarabiei interbelică, în multe imaginară, revenirea la care nu este posibilă, pentru că nu mai este acea populație, nu mai este acea Românei, acea lume în care Basarabia interbelică era posibilă. Altă Moldovă luptă pentru revigorarea unei RSSM, în foarte multe privințe mitică, care a dispărut ireversibil și irecuperabil odată cu dispariția URSS.

Alexei Tulbure menționează că „avem nevoie de o viziune comună asupra la ce trebuie să fie Moldova, de un proiect de țară, la elaborarea și implementarea căruia urmează să participe trei milioane de moldoveni, indiferent de apartenența lor etnică.

---
La 27 august 1991, acum 28 de ani, Parlamentul Republicii Moldova adopta Declarația de Independență, document semnat de 278 de deputați. Acest act fondator este marcat în fiecare an ca Ziua Independenței. Declarația originală a ars în timpul protestelor din 2009 la Chișinău, dar a fost refăcută în 2010.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.