Alexandru Tănase: Eu cred că era obligaţia noastră să facem lumină în privinţa la 7 aprilie
Unul dintre motivele plecării lui Alexandru Tănase din politică este şi dosarul 7 aprilie. Tănase a vorbit despre acest lucru, aseară, într-o emisiune la ProTV Chişinău. El a spus că în interiorul Partidului Liberal Democrat din Moldova există poziţii diferite în privinţa problemei 7 aprilie, transmite Info-Prim Neo.
„Eu cred că era obligaţia noastră, a celor care am ajuns să guvernăm ţara, ca să se facă lumină în privinţa la 7 aprilie şi să ne debarasăm de acele persoane implicate la eveniment”, a declarat Alexandru Tănase.
Fostul prim-vicepreşedinte al PLDM a mai spus că şi Vitalie Nagacevschi, ex-membru al PLDM şi preşedinte al Comisiei parlamentare pentru investigarea evenimentelor din 7 aprilie, a plecat din acelaşi motiv, pentru că a fost scos ţap ispăşitor, i-a fost distrusă imaginea publică deliberat. „Există interesul ca Vitalie Nagacevschi să apară într-o lumină proastă şi sunt convins că a fost compromis”, a menţionat Alexandru Tănase.
Alexandru Tănase a anunţat că renunţă la activitatea politică după ce Guvernul l-a numit judecător la Curtea Constituţională. El a spus că, începând de astăzi, 12 aprilie,
nu va mai face declaraţii legate de activitatea politică.