Alexandru Flenchea: Moldova trebuie să fie parte activă la aranjamentele de securitate în Europa

Republica Moldova este independentă și responsabilă de deciziile pe care le va lua cu privire la problema transnistreană, astfel poate fi interpretat mesajul transmis de Josep Borrell, Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politică de securitate, la Summitul Comunității Politice Europene de la Bulboaca. De această părere este Alexandru Flenchea, fost vicepremier pentru reintegrare al Republicii Moldova, director al Asociației Inițiativa pentru Pace și a fost exprimată în cadrul unei dezbateri publice de la IPN.

„Mesajul principal a lui Borrell a fost că: moldoveni, va fi așa cum vreți voi. Lucrul pe care noi trebuie să îl sesizăm aici e că trebuie să uităm de faptul că cineva din afara țării noastre să ne zică ce să facem și cum să facem. Dacă e așa cum vrem noi, atunci într-un final să discutăm și să vedem ce vrem să facem cu țara noastră, cum vrem ca țara noastră să arate pe termen mediu și lung, iar pe aceste idei să construim colaborarea noastră cu UE. Nu va hotărî Bruxelles-ul cum va arăta țara noastră. Deciziile, planurile și acțiunile ne aparțin nouă, nu partenerilor”, a declarat Alexandru Flenchea.

Întrebat pe cine avantajează menținerea conflictului înghețat din stânga Nistrului, Alexandru Flenchea a remarcat doi actori, unul politic la Moscova, iar altul - cei care beneficiază financiar de pe urma acestei situații. „Acest conflict avantajează acea capitală (n.r. Moscova) care vrea ca Republica Moldova, la fel ca alte țări din zona noastră, să fie țări scindate, disfuncționale, ușor de manipulat prin intermediul regiunii secesioniste. Pe de altă parte, conflictul se perpetuează și beneficiază cei care fac bani. Vorbim de contrabandă, livrarea „gratuită” a gazului, acele „afaceri” care pot exista doar atât timp cât regiunea transnistreană rămâne în formula actuală, când nu lucrează legea pe malul stâng”, a declarat fostul vicepremier pentru reintegrare.

Potrivit lui Alexandru Flenchea, cea mai mare contribuție pe care o poate aduce Republica Moldova la consolidarea păcii și securității la nivel european este rezolvarea conflictului transnistrean. „Să eliminăm riscurile și amenințările de securitate care își au originea în acest conflict, prezența militară străină pe acest teritoriu. Asta e un lucru principal, dar privind imaginea per ansamblu, prioritatea absolută pentru țara noastră e să fim parte activă și participantă a următoarelor aranjamente a securității în Europa, în regiunea Mării Negre. După ce se va încheia acest război, se va clădi o nouă arhitectură a securității europene, iar dacă nu ne implicăm acum și nu suntem parte la discuții cu privire la cum va arăta această nouă arhitectură, vom rămâne în urma tuturor proceselor și în afara mecanismelor de asigurare a păcii în zonă”, a mai spus Alexandru Flenchea.

Dezbaterea publică „Summitul Comunității Politice Europene - semnale pentru reintegrarea Republicii Moldova și integrarea țării în UE” este organizată de către Agenția de presă IPN, în cadrul proiectului „Sprijinul Integrării Europene prin impulsionarea discuției în mass-media privind organizarea summitului Comunității Politice Europene în Moldova - CPE”, susținut de către Fundația Soros Moldova.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE