Aleșii locali după alegeri: colaborare și concurență pentru interesul public. Dezbatere IPN

Colaborarea dintre primar și consiliul local are specificul ei, acesta implică multă comunicare, dacă se dorește cu adevărat administrarea cu bună credință a treburilor publice în folosul comunității. Opinii în acest sens au fost exprimate de participanții la dezbaterea publică cu genericul „Aleșii locali după alegeri: colaborare și concurență pentru interesul public”, organizată de Agenția de presă IPN.

Primarul satului Nimoreni, președintele Asociației Primarilor din raionul Ialoveni, Andrei Covali este de părere că jocurile politice nu-și au locul dacă se dorește cu adevărat o administrare corectă a treburilor într-o comunitate. Cu toate acestea, de la un scrutin la altul, după alegeri, se creează coaliții conjuncturale în consiliile locale și raionale. Există și un interes ascuns al unora, dar toate aceste jocuri pot fi în detrimentul oamenilor care și-au pus speranțe în noii aleși locali.

Andrei Covali spune că de multe ori proiectele care vin de la nivel central sunt o oportunitate bună pentru ca aleșii de la nivel local să arate cum se pot consolida pentru a obține mai multe beneficii pentru oamenii din localitatea pe care o administrează. „Cred că vor fi proiecte accesate prin fonduri sau granturi din exterior. Trebuie să știm noi că fără o conlucrare sau fără un proiect pornit de către autoritățile centrale, nu prea poți să le implementezi sau să le aplici. De aceea trebuie să știm care sunt proiectele ce le putem realiza cu banii puțini ce-i avem în primărie, contribuțiile. De asemenea să fim receptivi la acele proiecte care sunt pornite sau lansate de către autoritățile centrale”, a declarat Andrei Covali.

Mariana Galea, primarul comunei Brătuleni, raionul Nisporeni crede că anume comunicarea dintre primar și consilieri este cheia succesului unei colaborări pentru toți cei patru ani. Deși consilierii sunt exponenții diferitor partide politice, aceștia trebuie să-și consolideze eforturile pentru binele comunității și să uite de concurență. Anume de buna colaborarea a lor depinde soarta proiectelor ce urmează a fi implementate într-o localitate și buna guvernare a acesteia.

„Oamenii aleg în primul rând omul care trebuie să stea în fruntea comunităților, apoi culoarea politică, apoi competențele. În acest moment, avem acum un consiliu destul de variat ca și culoare politică. Sunt oameni destul de competenți, chiar foarte, aș spune, care își înțeleg cumva misiunea și care este rolul lor, de fapt, în consiliu. Asta mă bucură foarte mult. Provocări, vom vedea pe parcurs, dar, la moment, cred că cel mai mult ar trebui să existe comunicare. Până la urmă, aleșii locali sunt cei care stau în slujba poporului, în slujba cetățeanului și asta ar trebui să ne unească, indiferent de culoare politică, indiferent de viziunile și scopurile, de fapt, cu care au venit oamenii în consiliul local”, a declarat Mariana Galea.

Primarul satului Sireți, raionul Strășeni, Leonid Boaghi consideră că unui primar cu majoritate în consiliu local îi este deseori mai ușor să promoveze proiecte în interesul localității pe care o administrează. Cu toate acestea, el înțelege că anume majoritatea în consiliu îi pune pe umerii primarului mai multă responsabilitate pentru dintre deciziile asumate și nu prea îi dă dreptul de a greși.

„Ideea noastră pe care noi o lansăm de fiecare dată atunci când începem mandatul nostru, cum am făcut-o anterior, așa am făcut-o și de data aceasta, e că atunci când discutăm sau analizăm sau dezbatem ordinea de zi, nu contează partidul din care vine fiecare consilier. Contează subiectele, chestiunile și propunerile pe care noi trebuie să le discutăm, să le analizăm, să le aprobăm în instanță finală. Să le aprobăm într-o manieră în care ele să fie maxim de ok formulate, juridic corect și să aducă un beneficiu întregii localități, dar nu pentru cercuri sau grupuri, sau interese foarte înguste”, Leonid Boaghi.

Dezbaterea publică cu genericul „Aleșii locali după alegeri: colaborare și concurență pentru interesul public” este organizată de Agenția de presă IPN, în cadrul proiectului „Impulsionarea discuției în mass-media privind specificul tradițional al alegerilor locale și nevoia de europenizare”, susținut de către Fundația Soros Moldova.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE