Alertă cu bombă la o școală din Drochia

Orele au fost întrerupte, astăzi, la gimnaziul din localitatea Mândâc, raionul Drochia după isprava unui minor de 14 ani, dintr-un sat vecin, care a sunat la 112 și a anunțat despre prezenta unui obiect explozibil în instituție.

Ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Drochia, Eugenia Molceanov, a declarat pentru IPN că geniștii s-au deplasat la fața locului pentru verificări. Alerta s-a dovedit a fi falsă.

Poliția l-a identificat pe făptaș. Adolescentul le-a spus că a vrut să facă o glumă. Părinții minorii riscă acum o amendă.

Comunicarea mincinoasă cu bună-știință despre pregătirea unor explozii, incendieri sau a altor acțiuni care periclitează viața oamenilor se pedepsește, conform Codului Penal, cu amendă în mărime de la 550 la 850 de unități convenționale sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 2 ani.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.