Alegerile din Găgăuzia au avut loc în linii generale cu respectarea legii, ADEPT

Experții Asociației pentru Democrație Participativă „ADEPT” constată că alegerile din Unitatea Teritorială Autonomă Găgăuzia din 19 septembrie, primul tur, și 3 octombrie, al doilea tur, s-au desfășurat în linii generale într-un cadru liniștit, cu respectarea legislației.

Într-o conferință de presă la IPN, Ina Vrînceanu, coordonatoare de proiect ADEPT, a menționat că în noul legislativ regional au acces 9 deputați dintr-un bloc electoral, un deputat din partea unui partid politic și 25 de deputați independenți. Componența Adunării Populare, începând cu 1995, se caracterizează prin faptul că majoritatea deputaților sunt independenți. În ziua alegerilor, în cele 35 de circumscripții electorale au fost înregistrați peste 113 mii de alegători. Cifra este în scădere cu peste 8 mii de alegători, comparativ cu scrutinul din 2016. Acest lucru, spune Ina Vrînceanu, se datorează inclusiv migrației populației și micșorării numărului de alegători. Rata de participare a alegătorilor a fost mai mică comparativ cu scrutinul din 2016. Totuși, numărul alegătorilor incluși în listele suplimentare a crescut cu 24%.

CEC din Găgăuzia a înregistrat 123 de candidați, 23 desemnați de două formațiuni politice și 100 de candidați independenți. Doi candidați s-au retras. 46 din candidați au avut experiență de participare în alegeri, cei mai mulți au participat la scrutinul din 2016. Vârsta medie a candidaților este 48 de ani. Iar a deputaților care au acces în Adunarea Populară este în medie de 49 de ani. Doar 18 din 123 de candidați sunt femei. Acest lucru se întâmplă din cauza specificului alegerilor, care au loc în baza unui sistem uninominal. Acesta exclude obligativitatea asigurării cotei de gen. Dintre candidați, 10 sunt milionari în lei. Cei mai mulți fac parte din categoria de persoane cu venituri între 200 de mii de lei și un milion de lei. Doar 6 candidați au declarat zero venituri. Niciunul dintre ei nu a acces însă în organul legislativ al Găgăuziei.

La 19 septembrie, în urma primului tur de scrutin, au fost aleși 18 deputați. Iar la 3 octombrie, în urma turului  doi, au fost aleși 11 deputați. Șase deputați au fost aleși tot atunci în urma alegerilor repetate. Numărul femeilor deputate s-a micșorat aproape de două ori față de 2016. Dacă în 2016 erau 4 femei, în 2021 sunt doar 2 femei deputate. Ca și femeile, tinerii sunt și ei subreprezentați. Au fost aleși doar trei deputați cu vârsta între 21 și 35 de ani, ceea ce reprezintă circa 8% din total. Aproape 51% din 35 de deputați fac parte din categoria de vârstă de peste 51 de ani.

Igor Boțan, director executiv ADEPT, a remarcat că conferința de presă este prilejuită unui eveniment care va avea loc vineri, este vorba despre prima întrunire a Adunării Populare în noua componență. Alegerile în Găgăuzia au fost ordinare, s-a ales a 7-a legislatură a Adunării Populare. De fapt, alegerile urmau a avea loc în prima jumătate a anului curent, dar din cauza situației pandemice și din cauza expirării mandatului CEC a Găgăuziei, a fost nevoie ca data alegerilor să fie amânată. A fost amânată de două ori. Inițial se propunea ca alegerile să aibă loc la finele lunii martie, dar data fixată venea în contradicțiile cu Codul Electoral al Găgăuziei, întrucât expirase mandatul CEC și cele trei luni după expirarea mandatului în care CEC mai poate organiza alegeri. Apoi a fost modificată data pentru 16 mai, dar Parlamentul Republici Moldova a introdus atunci starea de urgență pe perioada 1 aprilie-30 mai și Adunarea Populară a decis să amâne data alegerilor pentru 19 septembrie.

Mai multe date despre alegerile din Găgăuzia și despre alte scrutine pot fi vizualizate pe alegeri.md, site dezvoltat de ADEPT.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.