Alegeri pe înțelesul tuturor: listele de subscripție

Pentru a fi înregistrat în calitate de candidat pentru o circumscripție uninominală la alegerile parlamentare din 24 februarie, potențialul candidat trebuie să prezinte consiliilor electorale de circumscripție liste de subscripție cu semnăturile a cel puțin 500 și cel mult 1000 de susținători cu drept de vot, care domiciliază în circumscripția uninominală, unde acesta intenționează să candideze.

Pentru promovarea înregistrării candidatelor-femei în alegeri, Parlamentul a decis reducerea la cel puțin 250 și cel mult 500 de semnături ale susținătorilor cu drept de vot din circumscripția unde candidează. Totodată, persoanele care doresc să candideze în circumscripțiile uninominale constituite pentru localitățile din stânga Nistrului și peste hotarele țării vor putea colecta semnături pentru susținerea candidaturii lor din oricare cele 51 de circumscripții.

Listele de subscripție pentru colectarea semnăturilor întru susținerea candidatului sunt eliberate de către consiliile electorale de circumscripție. Potrivit Hotărârii pentru aprobarea Regulamentului privind modul de întocmire, autentificare, prezentare şi verificare a listelor de subscripţie, colectarea semnăturilor pentru susținerea candidaților începe de la data desemnării candidaților, începând cu 60 de zile înainte de ziua alegerilor parlamentare și prezidențiale.

Lista de subscripție pentru susținerea candidatului conține în mod obligatoriu: tipul alegerilor pentru care persoana își înaintează candidatura, data desfășurării alegerilor, numărul listei de subscripție, numele și prenumele, anul nașterii, domiciliul, profesia (ocupația), funcția, locul de muncă, apartenență politică a candidatului, localitatea unde are loc colectarea semnăturilor, numele și prenumele persoanei care colectează semnăturile, mențiuni despre modalitatea de completare a listei de subscripție de către susținători, precum și despre accepțiunea privind prelucrarea datelor personale ale acestora, conform legislației privind protecția datelor cu caracter personal. De asemenea, se conțin mențiuni privind responsabilitățile colectorului în procesul de colectare și prelucrare a datelor cu caracter personal ale susținătorilor, conform rigorilor legislației privind protecția datelor cu caracter personal, precum și mențiunea despre autenticitatea datelor din lista de subscripție și semnătura persoanei care colectează semnăturile, numărul curent, numele și prenumele, anul nașterii, domiciliul, seria și numărul actului de identitate, data la care semnează în listă și semnătura susținătorului candidatului.

Potrivit Legii pentru modificarea și completarea unor acte legislative, adoptată de Parlament la 21 iulie 2017 și publicată în Monitorul Oficial în aceeași zi, au dreptul de a colecta semnături candidații, inclusiv cei independenți, și membrii grupurilor de inițiativă care desemnează sau susțin acești candidați la alegeri, persoanele împuternicite de aceștia, precum și membrii grupului de inițiativă pentru.inițierea referendumului. Membrul grupului de inițiativă care colectează semnăturile alegătorilor semnează fiecare foaie din listele de subscripție. La sfârșitul fiecărei foi din listele de subscripție, colectorul face o mențiune prin care atestă faptul că semnăturile au fost colectate de el personal și că el confirmă autenticitatea semnatarilor, apoi semnează.

În cazul în care, la verificarea de către consiliul electoral de circumscripție, în listele de subscripție se depistează semnături false sau semnături repetate în mai multe liste, acestea vor fi excluse. Dacă, la verificare se constată că nu este prezentat numărul necesar de semnături sau, în urma excluderii semnăturilor nevalabile, numărul lor s-a redus față de plafonul minim prevăzut, candidatul nu este înregistrat, iar hotărârea respectivă i se comunică în termen de 24 de ore de la adoptare. Nu se admite depunerea unor liste de subscripție suplimentare după ce consiliul electoral de circumscripție a primit și a înregistrat tot setul de documente pentru înregistrare.

Sistemul electoral mixt a fost aprobat de către Parlamentul Republicii Moldova, la 20 iulie 2017. În circumscripțiile uninominale se aleg 51 de deputați în baza votului majoritar, câte un deputat de la fiecare circumscripție, inclusiv de la cele constituite pentru alegătorii din localitățile din stânga Nistrului și pentru alegătorii din afara țării. În cadrul alegerilor parlamentare, fiecare alegător are dreptul să voteze cu două buletine de vot – unul pentru circumscripția națională și altul pentru circumscripția uninominală. Fiecare vot are putere juridică egală.

–––

Rubrica IPN „Alegeri pe înțelesul tuturor” vine să explice noțiuni, termene și practici care țin de alegerile parlamentare în sistemul electoral mixt și de referendumul consultativ, care vor avea loc la 24 februarie.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE