Istoricul şi publicistul Gheorghe Cojocaru afirmă că deşi luna martie, în care expiră mandatul preşedintelui Nicolae Timofti, şi-a intrat deja în drepturi, guvernarea majoritară nu pare să fie preocupată de problema alegerii unui nou şef al statului. Totodată, potrivit lui, alegerea şefului statului nu mai este o chestiune care se rezolvă exclusiv în Parlament, transmite IPN.
„Până şi liderul comunist Vladimir Voronin, care, după cum se vede, continuă să viseze de atâţia ani încoace la o revenire în scaunul de vârf al puterii, are dreptate, când reproşează arcului majoritar de la guvernare că ignoră prevederile constituţionale care prevăd anunţarea datei alegerilor prezidenţiale cu 45 de zile înainte de expirarea mandatului actualului preşedinte”, a remarcat Gheorghe Cojocaru într-un interviu pentru Radio Europa Liberă.
În opinia sa, formarea unei majorităţi parlamentare a asigurat alegerea Guvernului, la timpul respectiv, şi un început firav de stabilizare a scenei politice. Totuşi, alegerea şefului statului, care, chiar dacă puterea actuală va găsi şi cele 61 de voturi necesare ale deputaţilor, şi candidatura potrivită, nu va fi deloc o mişcare simplă. „Iată că alegerea şefului statului astăzi nu mai este o chestiune care se rezolvă exclusiv între pereţii Parlamentului. Ea este miza unei mari bătălii politice, pregătirile pentru care se derulează, deocamdată, după cortină”, a spus istoricul şi publicistul.
Gheorghe Cojocaru a mai menţionat că protestele de stradă îşi au rolul lor, mai ales când puterea calcă strâmb, dar ele trebuie să se menţină în câmpul legii, şi dintr-o parte, şi din cealaltă, pentru a nu arunca societatea în haos şi arbitrar. Acesta a adăugat că admiterea unei eventuale reluări cu asalt a clădirii Parlamentului, pentru a stopa alegerea preşedintelui, va scoate în evidenţă o dată în plus o faţă slabă a guvernării care riscă să se decredibilizeze ireversibil. În opinia sa, soluţia este să nu se ajungă până acolo prin recurgerea la mijloace exclusiv paşnice.