Alegerea conducerii într-un stat depinde de manifestarea voinţei cetăţenilor republicii

 Comunicat de presă

Alegerea conducerii într-un stat depinde de manifestarea voinţei cetăţenilor republicii, care în marea lor parte sunt orientaţi spre alegerea politicienilor şi a puterilor care să corespundă unui şir de criterii de bază de preferinţă. Printre aceste criterii, la cetăţeni, unul dintre cele mai de bază se numără nivelul responsabilităţii politicienilor şi a partidelor politice faţă de societate,  onestitatea, probitatea morală, fidelitatea faţă de alegătorii săi. De asemenea, un criteriu foarte important reprezintă lipsa unor legături cu lumea interlopă. Toate aceste criterii sunt organic legate reciproc cu nivelul culturii politice a cetăţenilor, precum şi cu nivelul de informare atât despre o putere politică sau alta, cât şi despre politicienii care o reprezintă.

Asociaţia
Pro Europa desfăşoară studiul analitic de investigare îndreptat spre acumularea şi transmiterea informaţiei către cetăţeni, pe care aceştia pot să n-o cunoască, pentru ca cetăţenii să perceapă mai bine ce reprezintă o putere politică sau alta. Analiza-investigarea precedentă se referea la activitatea PCRM-lui şi clanul lui Voronin, în prezenta, însă, atenţia este acordată forţelor din componenţa coaliţiei de guvernare.

Printre partidele membre ale AIE se regăseşte partidul care copiază stilul PCRM-lui, utilizând masiv demagogia şi populismul, inducând în eroare cetăţenii, în timp ce nici partidul în ansamblu, nici politicienii care îl reprezintă nu corespund criteriilor, în baza cărora cetăţenii aleg conducerea în stat. Este vorba de Partidul Democrat. Liderii partidului M. Lupu şi D. Diacov reprezintă nişte exemple de necinste politică care sunt gata pentru orice înşelare a alegătorilor, ambii având, în acelaşi timp, un trecut politic dubios şi fiind finanţaţi de forţele unor grupări criminale.

M. Lupu induce în eroare cetăţenii prin biografia sa falsificată, ascunde faptele participării sale în scheme de afaceri criminale şi faptele stării sănătăţii sale negative. Pe lângă aceasta dumnealui este de fapt o marionetă în mâinile grupărilor de afaceri criminale care tind la putere şi îşi doresc să aibă o acoperire politică. D. Diacov a luat nemijlocit parte la realizarea proiectelor personale criminale de afaceri, iar pe parcursul întregii sale cariere politice minţea în mod sistematic toţi partenerii săi politici cu care conlucra. Partidul Democrat în prezent a devenit de fapt o acoperire pentru grupările criminale de afaceri, iar una din grupări, sub conducerea lui V. Plahotniuc, se regăseşte în lista electorală a partidului.

Astfel de forţe politice au nevoie de putere nu pentru crearea în republică a unor condiţii favorabile dezvoltării unei societăţi democratice deschise şi a unei economii transparente cu o bună funcţionare, ci pentru extragerea unui beneficiu maxim pentru sine.  În acest scop, grupările criminale împreună cu marionetele sale pot pe deplin decurge la încheierea unui acord postelectoral chiar şi cu PCRM, însă pentru Lupu şi Diacov trădarea reprezintă nu doar un standard, ci şi o metodă de satisfacere a ambiţiilor personale.

 

Trebuie să menţionăm că practic toate partidele politice în ultimul moment şi-au schimbat listele candidaţilor la funcţia de deputaţi, iar aici cel mai mult s-a evidenţiat Partidul Democrat, pe listele căruia a fost inclus Plahotniuc. Adică partidele, în fond, au indus în eroare alegătorii, întrucât oamenii s-au concentrat în alegerea unor oameni, iar în rezultat la putere pot accede cu totul diferite persoane. Unicul partid care şi-a păstrat listele a devenit Alianţa Moldova Noastră. Dacă e să analizăm minuţios cei 8 ani când puterea din Republica Moldova aparţinea clanului lui Voronin, anume Alianţa Moldova Noastră era unica forţă politică de valoare care se lupta consecvent cu regimul voronin şi a izbutit ca regimul voronin să fie rupt de la putere. Astăzi, când în faţa cetăţenilor din nou stă problema alegerilor, trebuie să luăm în consideraţie faptul că acest partid corespunde criteriilor cărora ar trebui să corespundă un partid politic ce reprezintă interesele poporului, şi nu ale unor grupări dubioase. Anume partidul Alianţa Moldova Noastră după alegerea unei noi componenţe a parlamentului va deveni forţa care, reprezentând interesele cetăţenilor, va putea aduce contribuţia decisivă în formarea unei coaliţii a forţelor democratice (în fapt, şi nu pe nume), neadmiţând revanşa voroninistă.

Versiunea completă a analizei-investigării privind încercările grupărilor criminale să acceadă şi să se consolideze la putere va fi prezentată mai târziu.

Preşedintele Asociaţiei Pro Europa Boris Asarov

 

 

 

 

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.