Cetățenii cu drept de vot, care după ultima participare la alegeri și-au schimbat locul de ședere, mai au la dispoziție două săptămâni să-și declare locul nou de ședere la organul administrației publice locale. Aceștia urmează să se adreseze la pretura de sector sau primărie până pe 25 septembrie pentru a putea fi înscriși în lista electorală corespunzător locului șederii.
Comisia Electorală Centrală precizează că, prin această procedură, alegătorul va fi înscris în lista electorală de bază, corespunzător locului șederii, cu mențiunea „Declarația de ședere” la rubrica „Notă”.
La depunerea declarației, votantul va prezenta actul de identitate pentru confirmare. Registratorul va face mențiunile necesare în Registrul de Stat al Alegătorilor și va elibera o recipisă privind confirmarea faptului declarării locului nou de ședere.
Declarația depusă este valabilă doar pentru un singur scrutin electoral. Declarațiile depuse pentru scrutinele anterioare nu sunt valabile.
Pe 20 octombrie, în Republica Moldova vor avea loc alegeri prezidențiale și referendumul constituțional republican cu privire la aderarea la Uniunea Europeană.