Mai multe asociaţii de agricultori anunţă că vor bloca traseele naţionale timp de o oră, pe 15 aprilie, în semn de protest că autorităţile nu se implică în rezolvarea problemelor din sector, transmite IPN.
Decizia a fost luată la o şedinţă a consiliilor de administraţie ale Federaţiei Naţionale a Fermierilor, Uniunii Republicane a Asociaţiilor Producătorilor Agricoli „UniAgroProtect”, Asociaţiei Producătorilor şi Exportatorilor de Fructe „Moldova-Fruct” şi Federaţiei Naţionale a Agricultorilor din Moldova „Agroinform”.
Membrii consiliilor, în cadrul unei conferinţe de presă, miercuri, au constatat că deşi autorităţile recunosc relevanţa şi obiectivitatea revendicărilor fermierilor, dau dovadă de lipsă de responsabilitate şi competenţă.
Valeriu Cosarciuc, preşedintele Federaţiei Naţionale a Fermierilor, a declarat că fermierii n-au mijloace pentru lucrările agricole de primăvară, că nu se fac investiţii în tehnică. Cosarciuc a adăugat că cei care oferă credite nu mai au încredere în leul moldovenesc şi oferă credite în valută. El este convins că după sărbătorile pascale cursul valutar iarăşi va oscila foarte mult şi leul se va devaloriza. Valeriu Cosarciuc a subliniat că într-un stat normal cei care doresc să investească ar fi susţinuţi şi stimulaţi, iar în Moldova totul este diferit.
Alexandru Slusari, preşedintele „UniAgroProtect”, a menţionat că dacă nici după acţiunea din 15 aprilie agricultorii nu vor fi auziţi, vor recurge la acţiuni mai drastice, cum ar fi aducerea tehnicii agricole pe străzile capitalei.