Agricultorii sunt îndemnați să-și asigure terenurile și culturile

Autoritățile îndeamnă agricultorii să investească în domeniul pe care îl desfășoară și îi îndeamnă să-și asigure terenurile și culturile împotriva grindinei și înghețurilor, pentru a evita pagubele provocate de aceste fenomene. Subiectele au fost discutate în cadrul unei întrevederi a ministrului agriculturii, dezvoltării regionale și mediului, Liviu Volconovici, cu producătorii agricoli din raionul Căușeni, transmite IPN.

În altă ordine de idei, ministrul a declarat că în acest an suma subvențiilor acordate agricultorilor este cu 120 de milioane mai mare față de 2017. Totodată, tinerii și femeile vor fi favorizați în procesul de subvenționare, vor primi plăți în avans, proces inițiat din acest an. „Suntem deschiși să oferim întreg suportul necesar pentru a vă susține”, a declarat Liviu Volconovici, citat într-un comunicat de presă al MADRM.

Pentru a informa producătorii agricoli despre principiile și modul de subvenționare, inclusiv subvenționarea în avans, responsabili din cadrul Ministerului, dar și Agenției de Intervenție și Plăți în Agricultură (AIPA) organizează, săptămânal, ședințe de lucru în teritoriu. Au fost deja organizate vizite în 14 raioane unde au fost purtate discuții cu 700 de agricultori.

Tot în contextul subvenționării în avans, Ministerul a organizat consultări asupra proiectului de Regulament privind plățile în avans pentru proiectele start-up pentru tineri și femei fermiere. Până la finele lunii aprilie, proiectul urmează a fi definitivat și aprobat prin Hotărâre de Guvern.

Prezent la eveniment, directorul AIPA, Nicolae Ciubuc, a menționat că în luna februarie a fost dat startul campaniei de recepționare a cererilor de finanțare din Fondul Naționale de Dezvoltare а Agriculturii și Mediului Rural. Până în prezent, AIPA a recepționat 400 de cereri în valoare de 40 de milioane de lei, iar pentru 200 de cereri au fost semnate autorizațiile de plată în sumă de 15 milioane de lei.

Pentru anul 2018, mărimea totală a Fondului este de 900 de milioane de lei. 18 milioane de lei sunt destinați pentru cheltuieli de administrare а Fondului, alte 28,8 – contribuția statului pentru Fondul Național al Viei și Vinului, iar 667,2 – pentru subvenționarea agricultorilor.

După discuția cu agricultorii, ministrul a vizitat fabrica de vinuri din localitatea Sălcuța, raionul Căușeni, unde au fost oferite subvenții din programul ENPARD, în valoare totală de două milioane de lei, pentru procurarea utilajului tehnic performant.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.