Agricultorii din raionul Ocniţa au renunţat la subvenţiile acordate de stat pentru aratul şi semănatul de toamnă în favoarea raioanelor de sud ale Moldovei, afectate grav de secetă. Prim-ministrul Vasile Tarlev a fost informat despre acest gest al agricultorilor din nordul ţării în cadrul vizitei sale de lucru în raionul Ocniţa, unde a vizitat mai multe gospodării agricole. Iniţiativa agricultorilor a fost calificată drept „un pas creştin şi uman”. Comisia pentru Situaţii Excepţionale va redistribui banii în favoarea agricultorilor din sudul Moldovei. Guvernul a anunţat că va aloca 84 milioane lei pentru subvenţionarea lucrărilor agricole de toamnă. Banii vor fi împărţiţi producătorilor agricoli, în medie câte 200 de lei pentru fiecare hectar arat şi însămânţat, în funcţie de pierderile cauzate de secetă. Banii vor fi alocaţi în două etape. Premierul Vasile Tarlev a promis că prima parte a subvenţiilor va fi achitată în prima jumătate a lunii august. Până în prezent, seceta a cauzat agriculturii R. Moldova un prejudiciu estimat la circa 12 miliarde lei. Precipitaţiile de la mijlocul luni iulie care au căzut în Ocniţa au contribuit la revigorarea culturilor cerealiere în raion.