Reprezentanţii asociaţiilor de agricultori şi fermieri au decis organizarea unui miting de protest pe 27 mai în centrul capitalei. Alexandru Slusari, preşedintele UniAgroProtect, a declarat pentru IPN că agricultorii planifică să blocheze drumurile de intrare şi de ieşire din capitală.
Alexandru Slusari a adăugat că, dacă va fi posibil, vor fi aduse şi unităţi de tehnică agricolă chiar în centrul capitalei. Preşedintele UniAgroProtect a menţionat că la ultimul protest mai mulţi agricultori au fost intimidaţi de poliţie şi au renunţat să iasă la manifestaţie. Reprezentanţii asociaţiilor de agricultori planifică să meargă prin regiuni ca, timp de o lună, să convingă cât mai mulţi oameni să protesteze.
Proteste ale agricultorilor au mai avut loc la 27 martie şi la 15 aprilie. În aprilie timp de o oră agricultorii au blocat traseele naţionale. Agricultorii cer majorarea Fondului de subvenţionare până la 1,2 miliarde de lei, deblocarea procesului de creditare în agricultură şi micşorarea dobânzilor la credite.