Agenţiile ONU în Moldova s-au arătat disponibile să acorde Guvernului suport pentru realizarea obiectivelor SCERS

Reprezentanţii agenţiilor ONU acreditate în Moldova şi-au exprimat disponibilitatea de a acorda sprijin suplimentar Guvernului pentru a realiza Strategia de Creştere Economică şi Reducere a Sărăciei (SCERS). Despre aceasta au informat coordonatorul rezident al Naţiunilor Unite, Bruno Pouezat, directorul oficiului Băncii Mondiale, Edward Brown şi reprezentantul permanent al UNICEF, Ray Torres, în cadrul unei întrevederi cu prim-ministrul Vasile Tarlev. În opinia oficialilor ONU, realizarea cu succes a prevederilor SCERS va contribui la realizarea în R. Moldova a Obiectivelor de dezvoltare la început de mileniu. Ei au menţionat că realizările obţinute pe parcursul ultimilor ani la nivelul macroeconomic au impact pozitiv, însă mai sunt multe de făcut pentru lichidarea sărăciei. Printre acţiunile de perspectivă în colaborare cu Guvernul RM, planificate pentru perioada următoare, reprezentanţii organizaţiilor ONU au evidenţiat amplificarea măsurilor de informatizare privind prevenirea pandemiei de gripă aviară, combaterea HIV/SIDA, a tuberculozei, îmbunătăţirea culturii reproductive şi de sănătate din Moldova. Potrivit premierului, susţinerea realizării priorităţilor de dezvoltare durabilă în Moldova va conduce, progresiv, la soluţionarea problemelor speciale ale RM şi va facilita eforturile acesteia de a integrare în economia mondială. SCERS este un angajament al Guvernului pentru dezvoltarea durabilă a ţării şi are drept obiective creşterea nivelului calităţii vieţii populaţiei, ameliorarea protecţiei sociale a celor mai defavorizate categorii sociale, dezvoltarea sistemului de garanţii sociale, crearea noilor locuri de muncă, asigurarea unor servicii medicale calitative mai accesibile, precum şi dezvoltarea învăţământului şi ştiinţei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.