Toți agenții economici din regiunea transnistreană, fără excepție, vor achita taxa pentru procedurile vamale, începând din 10 august.
Potrivit unui comunicat de presă al Serviciului Vamal, până astăzi, doar agenții economici din Republica Moldova ce au relații fiscale cu sistemul bugetar aveau obligativitatea să achite taxa pentru efectuarea procedurilor vamale, iar prin modificarea introdusă în legislație, și anume introducerea obligativității de achitare a taxei respective de către agenții economici ce nu au relații fiscale cu sistemul bugetar, este asigurat un tratament egal al agenților economici la importul și exportul mărfurilor și produselor.
Astfel, la vămuirea mărfurilor plasate în regim de import vor fi achitate 0,4% din valoarea în vamă a mărfii, dar nu mai mult de 1800 de euro, la vămuirea mărfurilor plasate în export vor fi achitate 0,1% din valoarea contractuală a mărfii, luându-se în considerare cheltuielile legate de transportul până la frontieră, dar nu mai mul de 500 de euro, transmite IPN.