Agenda Summit-ului şefilor de Guvern ai CSI va include peste 30 de chestiuni
Agenda Summit-ului şefilor de Guvern ai CSI va include peste 30 de chestiuni. Programul reuniunii a fost discutat miercuri, 12 noiembrie, de către preşedintele RM, Vladimir Voronin, şi preşedintele Comitetului Executiv, secretarul executiv al CSI, Serghei Lebedev, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit serviciul de presă al preşedintelui, în cursul întrevederii a fost evidenţiată însemnătatea aprobării Strategiei de Dezvoltare Economică a CSI până în anul 2020, a documentelor cu privire la priorităţile colaborării în domeniul transportului până în 2020, precum şi privind complexul de măsuri pentru sporirea securităţii alimentare a ţărilor membre ale CSI.
Serghei Lebedev a remarcat nivelul înalt al pregătirii reuniunii de la Chişinău.
Discuţiile au vizat şi exercitarea de către R. Moldova, începând cu 1 ianuarie 2009, a preşedinţiei în CSI. Moldova urmează să-şi formuleze priorităţile în realizarea preşedinţiei CSI în anul viitor, având în vedere deciziile adoptate la ultimul Summit CSI de la Bişkek, Kârgâzstan. Acestea printre altele prevăd că anul 2009 a fost declarat An al Tineretului în spaţiul comunităţii şi că în anul care vine urmează să fie acordată o atenţie sporită soluţionării problemelor energetice ale ţărilor CSI.
Serghei Lebedev a remarcat experienţa Republicii Moldova în realizarea unui complex de măsuri consacrate Anului Tineretului, care va fi foarte utilă în organizarea activităţilor similare în întreg spaţiul CSI.
Vladimir Voronin a exprimat disponibilitatea Moldovei de a-şi extinde experienţa în cadrul CSI, ceea ce ar permite conjugarea eforturilor ţărilor-membre în vederea asigurării unor condiţii adecvate dezvoltării armonioase a generaţiei tinere.
Şeful statului a subliniat intenţia autorităţilor moldoveneşti de a întreprinde toate acţiunile necesare pentru realizarea cu succes a atribuţiilor care le vor reveni în cadrul exercitării preşedinţiei CSI.
Summit-ul CSI se va desfăşura în perioada 13-14 noiembrie la Chişinău.