Adunarea Parlamentară a OSCE a aprobat Rezoluţia privind R. Moldova
Adunarea Parlamentară a OSCE a adoptat o rezoluţie privind R. Moldova, solicitând, printre altele, Federaţiei Ruse retragerea trupelor şi muniţiilor de pe teritoriul RM şi transformarea forţelor de pacificare într-un mecanism internaţional.
În rezoluţie se recunoaşte că problema transnistreană constituie o ameninţare pentru securitatea şi stabilitatea în Europa. Inexistenţa unei soluţii în reglementarea conflictului stopează progresul economic şi social din RM şi viitoarea integrare în structurile europene, se menţionează în rezoluţie. Totodată, se salută consensul din parlamentul de la Chişinău şi societate de a oferi regiunii transnistrene o autonomie largă şi se recunoaşte progresul înregistrat în ultimul an, care asigură dezvoltarea instituţiilor democratice, libertatea media şi puterea legii în R. Moldova.
AP OSCE consideră că proiectul privind acordarea unui statut special Transnistriei în componenţa RM, care ar consolida şi asigura suveranitatea, independenţa şi integritatea teritorială a RM, constituie principalul scop al negocierilor. Adunarea Parlamentară solicită guvernului RM şi administraţiei de la Tiraspol, cu suportul negociatorilor şi observatorilor, să caute activ căi de soluţionare a conflictului, şi să respecte în continuare principiile şi standardele internaţionale, incluzând respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Autorităţile transnistrene sunt chemate să înceteze restricţiile asupra societăţii civile şi să promoveze reformele democratice. Rezoluţia salută soluţia temporară a problemei Doroţcaia şi cheamă părţile implicate în conflict să rezolve, de o manieră constructivă, şi alte probleme din Zona de securitate.
De asemenea, forul parlamentar al OSCE ia act de decizia Curţii Europene pentru Drepturile Omului referitor la cazul Ilaşcu, solicitând să fie întreprinse toate acţiunile necesare pentru eliberarea imediată a celor 2 deţinuţi ai regimului de la Tiraspol. Adunarea face apel către Federaţia Rusă să reia şi să finalizeze procesul de retragere a trupelor şi muniţiilor sale de pe teritoriul RM conform angajamentului asumat la summitul OSCE de la Istanbul din 1999.
AP OSCE îşi exprimă convingerea că dialogul dintre legislatorii de pe ambele maluri vor ajuta la sporirea încrederii reciproce şi reiterează disponibilitatea echipei Adunării Parlamentare de a susţine acest dialog.
Cea de-a 15-a Sesiune Anuală a Adunării Parlamentare a OSCE şi-a desfăşurat lucrările în perioada 3-7 iulie curent, la Bruxelles.