Adunarea Parlamentară a Găgăuziei la 100 de zile

Noua componenţă a parlamentului găgăuz a împlinit 100 de zile de activitate, ocazie folosită de spicherul Anna Harlamenco pentru a vorbi despre evoluţiile din autonomie, vineri, 21 noiembrie, în cadrul unei conferinţă de presă în incinta agenţiei Info-Prim Neo. Noua legislatură a Adunării Populare din Găgăuzia a început să lucreze la 31 iulie, după 4 luni de consultări între trei grupuri parlamentare. La 14 august, Adunarea Populară a adoptat o declaraţie adresată preşedintelui moldovean şi preşedintelui Parlamentului de la Chişinău în care exprima condoleanţe rudelor osetinilor ucişi în conflictul ruso-georgian, în derulare atunci. Potrivit Annei Harlamenco, mesajul era direcţionat spre cetăţenii din regiune în primul rând. „Poporul găgăuz a simţit el însuşi greutăţile cu care se confruntă un popor mic. Este în sângele poporului găgăuz: dacă este ofensat un popor mic, atunci trebuie să te declari în apărarea lui”, a spus parlamentarul. „Găgăuzii nu sunt afectaţi de separatism, atât doar că au o mare dorinţă de a supravieţui şi de a se realiza”, a declarat ea. Acea declaraţie a legislativului de la Comrat nu a fost votată şi de deputaţii comunişti. Chinurile constituirii structurilor parlamentare din primăvara-vara trecută au generat multiple adresări în instanţă cărora cele trei grupuri parlamentare le-au pus capăt prin semnarea unui memorandum. Spicherul găgăuz spune că acum bătăliile în judecătorii sunt declanşate de Ministerul Administraţiei Publice Locale. „Scopul ({Direcţiei juridice şi control administrativ a acestui minister– n.r.}) este lucrul cu primarii şi cu consiliile, dar primul lucru spre care şi-a îndreptat eforturile a fost Adunarea Populară. Pare că ar avea funcţii de coerciţie: contestă orice hotărâre adoptată de noi”, declară Anna Harlamenco. Preşedintele Adunării Populare a prezentat o declaraţie privind conflictul religios care are loc în prezent la Comrat, după ce episcopul de Cahul şi Comrat Anatolie a decis să-l înlăture din funcţie pe parohul oraşului, Iulian. Anna Harlamenco consideră că acest conflict nu este lipsit de subtext politic, dar nu a dat detalii. Ea spune că episcopul doreşte pedepsirea parohului pentru că nu l-ar fi întâlnit cu onorurile de rigoare. „În societate apare o situaţie critică, tot mai des în satele găgăuze se aud chemări la ieşirea din subordinea Eparhiei de Cahul şi Comrat şi la crearea unei Eparhii proprii, sau a unei biserici autonome”, se spune în declaraţia semnată de toţi parlamentarii găgăuzi. Ea este adresată superiorilor episcopului Anatolie, dar şi preşedintelui ţării şi spicherului de la Chişinău. La 2 septembrie curent, legislativul găgăuz a decis repetat să dizolve consiliul care supraveghează activitatea radiodifuzorului public regional, dar decizia sa a fost atacată în instanţă. Anna Harlamenco spune că a decis pentru o perioade să lase lucrurile să fie soluţionate de instanţă, după care Adunarea Populară va anunţa un concurs pentru desemnarea de noi membri ai Consiliului de Observatori al „Teleradio-Găgăuzia”. Potrivit spicherului găgăuz, în parlamentul autonomiei s-au creat trei grupuri, care evită să-şi spună fracţiuni. Din 32 de deputaţi, 16 sunt comunişti, 5 se declară susţinători ai primarului de Comrat Nikolai Dudoglu, iar restul fac parte din mişcarea „Găgăuzia Unită” ce-l simpatizează pe guvernatorul Mihail Formuzal. Pe 23 noiembrie găgăuzii vor alege 3 deputaţi. După ce a spus că vehiculele Adunării Parlamentare sunt vechi, Anna Harlamenco a pecizat cu mândrie că Vladimir Voronin i-a promis o maşină de serviciu nou-nouţă.
  • ana harlamenko despre faptul ca min admin locale contesta toate deciziile.mp3
  •     0
  • ana harlamenco argumenteaza sustinerea osetiei si abhaziei.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.