Adrian Dupu: Una dintre prioritățile în viitorul Parlament va fi modificarea legii redobândirii cetățeniei

Adrian Dupu, candidat la funcția de senator în Parlamentul României din partea Partidului Național Liberal pentru diasporă, spune că una dintre prioritățile sale va fi modificarea legii redobândirii cetățeniei. „Împreună cu colegii mei, lucrăm deja la noul proiect și căutăm soluțiile pentru ca termenul de soluționare a dosarelor să nu mai depășească un an”, a declarat Adrian Dupu, citat de IPN.

Candidatul PNL Diaspora spune că a avut deja mai multe întâlniri cu noua conducere a Autorității Naționale pentru Cetățenie și a solicitat o analiză a principalilor factori care duc în prezent la timpul mare de așteptare.

Potrivit lui, este inacceptabil și faptul ca, după ce oamenii așteaptă ani de zile să redevină cetățeni români, să mai aștepte câteva luni pentru transcrierea actelor. În opinai sa, acest lucru este valabil și pentru românii din afara granițelor cu documente emise de statele de adopție.

„De aceea, voi propune înființarea unor centre de stare civilă dedicate transcrierii actelor de stare civilă doar pentru românii din afara granițelor și celor care au redobândit cetățenia. Mă voi asigura ca niciun român din afara granițelor nu va mai aștepta luni și ani pentru a obține documentele care i se cuvin”, a notat Adrian Dupu.

În România vor fi organizate alegeri parlamentare în perioada 30 noiembrie – 1 decembrie. Cetățenii din Republica Moldova care dețin pașapoarte românești vor putea să-și exercite dreptul de vot la cele 59 de secții deschise pe teritoriul țării, dintre care17 – la nord, 34 – la centru și 8 – la sudul Moldovei.

CMF: 11240002

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.