Administratorii pieţelor din capitală vor achita la buget o taxă fixă

Administratorii pieţelor din capitală vor achita anual la bugetul municipal o taxă fixă de 60 de lei pentru un metru pătrat. Decizia a fost aprobată joi, 28 martie, de către Consiliul municipal Chişinău, transmite IPN.

Primarul Dorin Chirtoacă a calificat votarea proiectului ca fiind istorică şi aceasta pentru că aleşii municipali au discutat circa opt ore, timp în care şi-au luat şi două pauze. Taxa aprobată va fi aplicată pentru  toate pieţele cu excepţia pieţelor auto, second hand şi celor de flori.

Până acum taxa a fost diferenţiată. Unii administratori achitau taxe mai mici, iar alţii mai mari, chiar şi peste 100 de lei pentru un metru pătrat.

Proiectul a fost votat de către 26 de consilieri. Aleşii locali din fracţiunea PCRM s-au abţinut.

Taxele pentru cele trei tipuri de pieţe excluse din lista iniţială vor fi discutate la următoarea şedinţă a Consiliului municipal Chişinău.

Până în acest moment, administratorii pieţelor achitau o taxă de 20% din veniturile obţinute, în medie 12 lei pentru un metru pătrat.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.