Activitatea comisiilor pentru consultări şi negocieri colective va fi reglementată prin lege

Modul de organizare şi funcţionare a Comisiei naţionale pentru consultări şi negocieri colective, precum şi a celor la nivel ramural şi teritorial va fi reglementat printr-o lege separată, care a fost adoptat în a doua lectură la şedinţa de vineri, 21 iulie, a Parlamentului. Potrivit documentului, printre obiectivele comisiilor figurează consultările tripartite (guvern, patronate şi sindicate) dintre partenerii sociali în problemele social-economice, promovarea parteneriatului social de toate nivelurile; menţinerea coeziunii, păcii şi stabilităţii sociale; susţinerea participării societăţii civile la promovarea politicilor naţionale. Comisia naţională va fi compusă din 18 membri şi 9 membri supleanţi, câte 6 membri şi 3 supleanţi din partea celor 3 instituţii. Comisiile la nivel teritorial şi ramural, potrivit proiectului, vor include în componenţa sa câte 4 membri şi 2 membri supleanţi, numiţi de fiecare partener social. Deputatul din partea Partidului Democrat Dumitru Ivanov s-a pronunţat pentru acordarea unor drepturi mai mari acestor comisii, dar majoritatea parlamentară nu a ţinut cont de această solicitare. Proiectul a fost adoptat cu votul deputaţilor comunişti.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.