Activistul Mihail Bagas, pretendent la funcția de primar al capitalei, a fost reținut. Informația a fost confirmată pentru IPN de către Serviciul de presă al Procuraturii Anticorupție.
Potrivit PA, Mihail Bagas este suspectat de pregătirea și complicitate la finanțarea ilegală a partidelor politice, a grupurilor de inițiativă, a concurenților electorali, în proporții mari, și complicitate și instigare la spălarea de bani săvârșită de un grup criminal organizat în proporții deosebit de mari.
Pe 19 septembrie, Mihail Bagas a depus documentele pentru înregistrarea în cursa electorală pentru funcția de primar general al municipiului Chișinău din partea formațiunii Liga Orașelor și Comunelor.