„În circumstanțele create, ar fi oportun, de asemenea, ca organele competente să facă publice documentele din perioada guvernării PCRM, care să dovedească, așa cum afirma Voronin, că Rusia a urzit planuri de destabilizarea a Republicii Moldova prin intermediul unei mafii internaționale, altminteri ar trebui să concluzionăm că liderul PCRM conducea țara aflându-se „în stare de delir”...”
---
Reacții la avertismentul președintelui Maia Sandu
La 13 februarie 2023, președintele Maia Sandu a lansat un avertisment public privind existența amenințărilor din exterior la adresa securității naționale. Mesajul prezidențial conținea și referințe la declarațiile președintelui Ucrainei, Vladimir Zelenski, privind planurile Federației Ruse de destabilizare a Republicii Moldova, care ulterior au fost confirmate de instituțiile competente ale Republicii Moldova. După descrierea pericolelor la care este supusă țara, șeful statului și-a încheiat mesajul, afirmând că: Încercările Kremlinului de a aduce violența în țara noastră nu vor reuși.
În mod normal, avertismentul Maiei Sandu a stârnit diverse ecouri. A urmat imediat reacția Ministerului Afacerilor Externe din Federația Rusă (MAEFR): „Astfel de afirmații sunt complet nefondate și nedovedite. Sunt construite în spiritul tehnicilor clasice, care sunt adesea folosite de SUA, alte țări occidentale și Ucraina… Este evident că adevăratul scop al Kievului, care a lansat dezinformarea despre „planul rusesc de destabilizare a Moldovei”, este distragerea atenției cetățenilor moldoveni de la problemele interne cauzate, în primul rând, de cursul eșuat social și economic al actualei administrații, și lupta împotriva disidenților și oponenților politici… Este de remarcat că în Moldova însăși, mulți oameni au perceput cu neîncredere și nedumerire declarația Maiei Sandu”.
Mesajul MAEFR conține un dram de adevăr, cel puțin în privința unui singur aspect. Într-adevăr, în Republica Moldova mulți au perceput avertismentul Maiei Sandu cu neîncredere, printre aceștia numărându-se și foștii aliați de coaliție ai șefului statului, precum ex-ambasadorul Republicii Moldova în SUA, liderul Coaliției pentru Unitate și Bunăstare (CUB), Igor Munteanu, care a declarat că avertismentul nu este credibil: „Zero credibilitate, zero verificare a informației vehiculate”. Astfel, în mod ciudat, vocea liderului CUB s-a regăsit printre cele ale corului opoziției comuno-socialiste, care refuză în mod categoric să-și exprime atitudinea față de agresiunea rusească împotriva Ucrainei și impactul acesteia, măcar estimativ, asupra situației social-economice din Republica Moldova, dar care iată că a sărit să condamne avertismentul președintelui Maia Sandu, persiflându-l și numindu-l fantasmagorie a unui „președinte delirant”.
Cât de oportun este avertismentul președintelui?
De bună seamă, întrebarea care se impune este dacă președintele Maia Sandu trebuia să facă referință la informațiile parvenite din partea președintelui Ucrainei, Vladimir Zelenski? Aici e cazul să reamintim că în ajunul invaziei rusești în Ucraina, însuși Zelenski fusese avertizat public de planurile Rusiei, însă acesta, la rându-i, a refuzat să avertizeze cetățenii, arătându-se încrezător că un stat responsabil, cum era considerată Rusia, nu se poate aventura într-un război neprovocat. Mai mult, analiștii serviciilor inteligente din Ucraina au avertizat cu doi ani înaintea agresiunii despre iminența atacului armat din partea Rusiei. Întrebarea care se ivește este – de ce devenise previzibilă iminența agresiunii? Probabil, lucrurile devenise clare, atunci când președintele Vladimir Putin începuse a vorbi public despre planul de recucerire a pământurilor rusești, care ar fi devenit în mod artificial parte a teritoriilor fostelor republici sovietice în calitate de cadouri ale poporului rus.
Mecanismele pe care le-a elaborat Kremlinul pentru a-și reîntoarce pământurile rusești sunt bine cunoscute – provocarea conflictelor prin intermediul coloanei a cincea, nimicită în Rusia, dar susținută financiar și militar în fostele republici sovietice. Respectiv, Ucraina, la fel ca și Georgia și Republica Moldova, a devenit victimă a acestui plan, după ce omuleții verzi au ocupat Crimeea, dorind să devină pacificatori în Donbass. În acest context, Vladislav Surkov, arhitectul planului primăvara rusească – constituirea Novorossiei, ex-consilierul președintelui Putin, a confirmat recent că acordurile de la Minsk au fost întocmite astfel, încât să nu poată fi îndeplinite. Mărturiile vin să confirme afirmațiile ministrului de externe, Serghei Lavrov, despre acordurile de la Minsk, utilizate în calitate de cârlig în care a fost prinsă Ucraina pentru a se zvârcoli fără putință să scape. Pe neașteptate însă, Ucraina a decis să se desprindă de pe cârlig, iar acest lucru a făcut agresiunea împotriva ei iminentă. Respectiv, în ajunul invaziei, arhitectul primăverii rusești a anunțat opinia publică despre planul de destabilizare a fostelor republici sovietice în vedere recuceririi acestora.
În contextul menționat, e oportun să mai revenim puțin la declarația MAEFR, care afirmă că avertismentul președintelui Maia Sandu ar avea menirea să dezinformeze opinia publică pentru a-i sustrage atenția de la problemele interne. Vorba e că, de fapt, campion absolut al dezinformării este chiar conducerea de vârf a Rusiei, care în ajunul agresiunii împotriva Ucrainei nega cu vehemență că ar urzi planuri privind agresiunea împotriva poporul frățesc. În astfel de circumstanțe, ar fi oportun că MAEFR să facă un singur lucru – să urmeze îndemnul unuia din șefii propagandei rusești – opriți minciunile, inclusiv în ministere!
Recidivele destabilizatoare ale Rusiei
Poate, într-adevăr, nu merita ca președintele Maia Sandu să-și facă public avertismentul. Numai că există o problemă – nu este pentru prima oară, când Rusia urzește planuri de destabilizare a Republicii Moldova. Din această perspectivă trecerea sub tăcere a amenințărilor ar echivala cu iresponsabilitatea. Vorba e că destabilizarea Republicii Moldova a fost pusă la cale și anterior, chiar de mai multe ori. În astfel de circumstanțe, conducerea anterioară a țării n-a ezitat să informeze opinia publică despre planurile urzite. Respectiv, prima destabilizare a fost pusă la cale în februarie 2005, când la guvernare se aflau chiar actualii lideri ai Blocului comuniștilor și socialiștilor (BCS), iar șef al statului era Vladimir Voronin.
S-a întâmplat în timpul campaniei electorale pentru alegerea Parlamentului și, respectiv, atunci au fost reținuți și expulzați din țară mai mulți cetățeni ruși, care urmăreau scopul destabilizării situației din țară. Tentativa menționată fusese atunci anunțată de însuși șeful statului, Vladimir Voronin. Ulterior, directorul SIS a confirmat că: „cetățenii străini desfășurau o urmărire profesionistă... fixau itinerarul deplasării cortegiului președintelui țării,... se ocupau cu mituirea reprezentanților comisiilor electorale”. Câteva luni mai târziu, în iulie 2005, cu ocazia deja a alegerilor municipale din Chișinău, au fost reținuți patru diplomați ruși pentru ingerință în treburile interne ale Republicii Moldova. În perioadă respectivă fusese reținuți și alți cetățeni ruși, arestările având loc de-a lungul a trei zile în șir.
Așadar, din cele expuse mai sus desprindem că guvernarea comunistă își apăra cu îndârjire monopolul asupra puterii în Republica Moldova. Totuși, ca răspuns la îndrăzneala lui Vladimir Voronin de a apăra suveranitatea și independența țării, a urmat avertizarea Moscovei că Republica Moldova va fi pedepsită prin intermediul embargourilor, lucru pe care Voronin a refuzat să-l creadă: „Nu voi crede niciodată că guvernul rus va impune sancțiuni economice împotriva Moldovei”. Dar una e ce credea Voronin și cu totul altceva e ceea ce a urmat. Câteva luni mai târziu, Rusia a introdus sancțiuni drastice împotriva Moldovei, iar prețurile la gaze au fost majorat de câteva ori, până la media europeană. Pentru cetățenii țării noastre este important să rețină ca anume atunci, în 2005-2006, a fost negociată formula privind prețul la gaze, și care mai recent a fost, pur și simplu, reiterată în acordul reconfirmat în octombrie 2021 de ministrul Andrei Spînu.
Încercările de destabilizare a Republicii Moldova au continuat patru ani în șir, culminând în aprilie 2009, în timpul așa-zisei revoluții twitter. Câteva luni mai târziu, în iulie 2009, președintele Voronin afirma că evenimentelor din 7 aprilie din Chișinău, în timpul cărora au fost distruse clădirile Parlamentului și a Președinției, au fost organizate de „mafia internațională” asociată cu Rusia. Este de remarcat că actualul fan al lui Putin, deputatul comunist Constantin Starîș, pe atunci, în 2005-2009, aflat pe post de propagandist șef al regimului comunist nu a avut atunci curajul să-l numească pe Voronin – președinte delirant, iar declarațiile acestuia – fantasmagorii.
Ulterior s-a dovedit că unul dintre principalii instigatori ai violențelor din 7 aprilie 2009, întâmplate după deturnarea protestelor pașnice, a fost cetățeanul rus, Eduard Baghirov, care ulterior s-a dovedit a fi persoană de încredere a președintelui Vladimir Putin. De fapt, la deturnarea protestului pașnic a participat și prietena lui Baghirov – faimoasa Natalia Morari, care a îndreptat tinerii protestatari din Piața Marii Adunări Naționale spre edificiile Președinției și Parlamentului, unde s-au produs violențele. Ulterior Morari a recunoscut că: „Baghirov a fost cel care a scris pe blogul său că el ar fi stat în spatele acelor evenimente, după care a fost condamnat. Am fost interogată în dosarul său, am fost parte în proces, am spus tot ce am știut. Pentru mine personal, până acum, este un mare semn de întrebare pentru cine a lucrat Eduard Baghirov: pentru comuniști sau pentru Vlad Plahotniuc, care abia prindea la putere?”. Stranii concluzii – de ce doar pentru comuniști sau Plahotniuc? De ce nu și pentru regimul lui Putin, a cărui persoană de încredere devenise Baghirov? De fapt, prietena lui Baghirov obișnuiește să inducă lumea în eroarea, cum a fost, de exemplu, și în cazul răspândirii în presa internațională a invectivelor despre obiceiurile moldovenești – Casa Mare este menținută în ordine pentru primirea potențialilor cotropitori. Cine știe, l-o fi primit pe Baghirov în casa ei mare...
Concluzii și recomandări
Din cele relatate mai sus am putea trage concluzia că Republica Moldova a fost nu o singură dată victimă a atacurilor subversive din partea cercurilor imperialiste rusești. Opoziția comuno-socialistă din Republica Moldova se preface că ar fi uitat de evenimentele la care a participat, persiflând actualmente avertismentul președintelui Maia Sandu, de acea, chiar era nevoie de a le împrospăta memoria.
De fapt, nu putem ști cu certitudine dacă recentul avertisment al Maiei Sandu, privind planurile de destabilizarea a Republicii Moldova, este o fantasmagorie sau nu. Totuși, se impune concluzia potrivit căreia, dacă este fantasmagorie avertismentul președintelui Maia Sandu, atunci fantasmagorii trebuie să fi fost și toate acuzațiile și acțiunile regimului lui Voronin, din perioada 2005-2009, la adresa urzirilor rusești.
Oricum, este important ca cetățenii să rețină că embargourile la produsele moldovenești pe piața rusească și formula privind stabilirea prețului la gaze sunt efecte directe ale guvernării Partidului Comuniștilor din Republica Moldova și a trădătorilor care au părăsit PCRM pentru a se aciua în Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM).
Revenind la evenimentele actuale, trebuie menționat faptul că după vizita la Moscova, din septembrie 2022, a deputaților Partidului Șor și PCRM cu scopul, chipurile, soluționării problemei aprovizionării Republicii Moldova cu gaze, la Chișinău, o lună mai târziu, a fost constituit așa-zisului Comitet pentru Salvarea Națională (CSN), care și-a declarat drept scop, nici mai mult nici mai puțin, preluarea guvernării țării. Cum se numesc astfel de acțiuni ar urma să decidă organele competente.
În circumstanțele create, ar fi oportun, de asemenea, ca organele competente să facă publice documentele din perioada guvernării PCRM, care să dovedească, așa cum afirma Voronin, că Rusia a urzit planuri de destabilizarea a Republicii Moldova prin intermediul unei mafii internaționale, altminteri ar trebui să concluzionăm că liderul PCRM conducea țara aflându-se în stare de delir.
Pe propagandistul comunist, deputatul Constantin Starîș, care de curând a devenit fanul lui Putin, merita să-l încurajăm să continue lectura operei literare a scriitorului, Vladimir Sorokin, sperând că va ajunge cât mai curând să citească povestirea antiutopică “День опричника” pentru a-și da seamă al cui fan a devenit.
