Membrii Asociației Moldovenești de Reciclare și Colectare a Metalelor Feroase și Neferoase consideră că acțiunile procurorului care desfășoară acțiunile de urmărire penală în dosarul „Metalferos” sunt neprofesioniste, au caracter populist și au o intenție clară de a influența opinia publică.
Președintele Asociației, Ion Drăniceru, a declarat în cadrul unei conferințe de presă la IPN că „acest procuror nu face nimic altceva decât să înainteze învinuiri nefondate unor persoane vădit nevinovate, în loc să investigheze cazul concret, cinstit și cu bună credință”. Acesta a cerut să fie încetate toate acțiunile abuzive în raport cu membrii Asociației, adică față de persoanele de pe piața metalelor din Moldova, colectorii și reciclatorii.
Potrivit lui Ion Drăniceru, procurorul, în loc să investigheze obiectiv respectivul dosar de rezonanță, a declanșat o campanie de denigrare a majorității agenților economici de pe acest segment. „Este indusă în eroare opinia publică, suntem atașați la grupul criminal condus de Vladimir Plahotniuc. Fără a se prezenta probe exacte, suntem învinuiți de complicitate”, spune el.
Ion Drăniceru precizează că membrilor Asociației li se încriminează că, în 2018, procurau metale uzate la preț de 131,53 dolari SUA, în actele de achiziție indicau suma de 292,12 dolari SUA, iar diferența o transmiteau firmelor controlate de Vladimir Plahotniuc. Procurorul nu acordă atenție actelor de achiziții, actelor contabile. Acesta își întemeiază acuzațiile în baza unor declarații oferite de persoanele care au semnat acele acte de achiziție.
Ion Drăniceru spune că, potrivit procurorului, Vladimir Plahotniuc a fondat grupul criminal în 2009 și i-a atras în acesta pe membrii Asociației. Președintele precizează că Asociația își desfășoară afacerea încă din 2000 și „este o afacere prosperă”, neexistând motive pentru o astfel de asociere. Asociația colectă metale, le livrează Companiei de stat Metalferos, care le transferă banii pe conturi. Iar, din spusele procurorului, Asociația ar falsifica actele de achiziție și nu ar declara sumele reale, ceea ce nu este adevărat, afirmă Ion Drăniceru.
Antreprenorul notează că Asociația a fondat peste 600 de locuri de muncă, achită „milioane” la bugetul de stat sub formă de taxe și impozite și a adus profit real Companiei de stat Metalferos.
Ion Drăniceru își exprimă îngrijorarea că, dacă dosarul „Metalferos” va fi transmis în instanța de judecată, există riscul ca magistrații care îl vor examina să fie puși sub presiune enormă, fiind un caz cu rezonanță. El nu crede că există vreun magistrat care va trece de această presiune și va examina dosarul onest, conform probelor existente.
Procuratura Generală nu a emis deocamdată un comentariu la declarațiile președintelui Asociației Moldovenești de Reciclare și Colectare a Metalelor Feroase și Neferoase.