Acţiunile comuniştilor au ca obiectiv devierea de la parcursul european al Republicii Moldova şi de la Summitul de la Vilnius, a declarat în cadrul emisiunii „Moldova în direct”, de la postul naţional de televiziune, prim-ministrul Iurie Leancă. Declaraţia a fost făcută după ce joi, 17 octombrie, Parlamentul, la iniţiativa PCRM, a examinat moţiunea de cenzură înaintată Guvernului, transmite IPN.
Iurie Leancă a declarat că prin aceste acţiuni, incluzând şi protestele organizate de către comunişti, opoziţia demonstrează pregnant că nu îşi doreşte un rezultat, ci este interesată de devierea Moldovei de la obiectivele stabilite. „Comuniştii doresc să ne antreneze într-un show politic ieftin care nu are un obiectiv clar şi încearcă să ne facă să nu ne axam pe ceea ce contează astăzi, necesităţile şi problemele cetăţenilor”, a spus premierul.
Prim-ministrul a mai declarat că argumentele aduse de către comunişti pentru votarea moţiunii de cenzură sunt lipsite de logică. Iurie Leancă a criticat perioada guvernării comuniste. „Ce fel de Moldovă a fost atunci, care a fost o ţară divizată şi autoritară cu un deficit bugetar enorm, cu lipsă de încredere din partea cetăţenilor, din partea partenerilor de la Bruxelles şi de la Moscova. Cu toate problemele şi nemulţumirile, acum progresul este pe faţă şi suntem o societate mai deschisă şi mai tolerantă”, a spus şeful executivului.
Iurie Leancă a mai spus că şi-ar dori ca deputaţii comunişti să demonstreze că vor să ajute guvernarea, prin identificarea problemelor cetăţenilor, dar să nu triumfe atunci când apar probleme. „Sunt o forţă iresponsabilă care ne duce în trecut şi sub nicio formă în viitor”, a adăugat premierul, referindu-se la comportamentul PCRM.
În cadrul şedinţei Parlamentului de joi, 17 octombrie, deputaţii au examinat moţiunea de cenzură Guvernului, care nu a acumulat numărul necesar de voturi. Deputaţii comunişti însă au mai înaintat o moţiune de cenzură, care va fi examinată joia viitoare.