Acționarii de la „Gemeni” solicită guvernări să evalueze ilegalitățile la întreprindere

Avocatul Ilie Rotaru cere actualei guvernări și conducerii procuraturii să înceteze susținerea grupărilor criminale de la întreprinderea „Gemeni”. Potrivit lui, acționarii de câțiva ani nu mai primesc dividende de la această societate pe acțiuni, în pofida faptului că anterior întregul profit era repartizat ca dividende. Un grup de acționari care dețin aproximativ 3% din numărul total de acțiuni, foști angajați ai întreprinderii, au venit cu o solicitare către organele abilitate să verifice ilegalitățile care au loc.

În cadrul unei conferințe de presă la IPN, acționarul Aurelia Rusu a menționat că Procuratura, instanțele judecătorești de stat, trebuie să-și îndeplinească datoria și să inițieze verificări. „Vreau să atrag atenția în special la tranzacția care a avut loc în anul 2019, în luna februarie, care a fost autentificată de către o bine-cunoscută notară, Olga Bondarciuc, care a autentificat contractul de vânzare-cumpărare a părții sociale prin care Ground Avia Invest, care acum figurează în lista persoanelor juridice care sunt suspecte ca afiliate cu Ilan Șor și cu partidul „Șorˮ, a vândut societății pe acțiuni „Gemeni” partea socială în mărime de 100% din capitalul social al Aeroport Catering, cu valoarea nominală a acestei societăți care era la momentul acela 5 milioane 850 de mii de lei, la prețul de 12 milioane 320 de mii de euro –  pentru a procura această companie care la ziua tranzacției, cu câteva săptămâni mai devreme, a vândut toate activele, toate proprietățile, toate imobilele sale și, practic, nu mai valora nimic”, a spus acționarul.

Aurelia Rusu a adăugat că în anul 2019 în contul Ground Avia Partner se transferă o sumă de 12 milioane 320 de mii de euro și în așa fel au fost scoși ilegali banii, dividendele tuturor acționarilor pentru următorii 5-7 sau mai mulți ani.

Avocatul Ilie Rotaru a precizat că întreprinderea „Gemeniˮ are un venit curat de nu mai puțin de 4 milioane de lei lunar. Și nimeni nu vrea să stabilească cum sunt repartizați acești bani. „După unele informații ale mele, o parte din acești bani se duc la finanțarea protestelor de astăzi. În mare parte aproape toți cei de la „Gemeniˮ confirmă acest fapt, în timp ce Procuratura se luptă cu aceste mitinguri, cu finanțarea acestora, dar nicidecum nu vrea să stabilească căile de finanțare a acestor grupări. Tot comerțul în Moldova, în principiu, lucrează pentru foștii guvernanți, iar actuala guvernare se străduie să preia aceste sisteme”, a opiniat avocatul.

Ilie Rotaru a afirmat că situația la „Gemeniˮ prin anii 2004 până la 2007 era și obiect de investigație al Interpolului. Cei din Republica Moldova a primit de la colegii  din Cipru dovezi că la Gemeni activează două firme. Una este înregistrată în Cipru, iar cealaltă în Panama, în baza unor procuri care s-au dovedit a fi false. Și nimeni nu vrea să ancheteze acest fapt.

Agenția nu poartă răspundere pentru declarațiile publice făcute în spațiul public de către organizatorii conferințelor de presă. IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.