Acţionarii BEM convoacă Adunarea Generală

Pentru astăzi, 2 august, este convocată Adunarea Generală a acţionarilor Băncii de Economii, prin corespondenţă.  Acţionarii urmează să decidă dacă vor contribui sau nu la majorarea capitalului social al băncii, transmite IPN.

Statul este acţionar majoritar, cu 56,1% din pachetul de acţiuni. Persoanele juridice deţin împreună 40,9%, iar persoanele fizice 2,6%. În ultimul timp s-au întreprins mai multe acţiuni organizatorice şi economice pentru  redresarea situaţiei dificile în care s-a pomenit banca, ca urmare a acordării unor credite neperformante, care nu au putut fi întoarse.

„Cel mai corect lucru din partea mea ar fi să aşteptăm decizia acţionarilor şi apoi să comentăm pe baza acelei decizii scenariile posibile de evoluţie a lucrurilor la BEM”, a declarat guvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei, Dorin Drăguţanu. Pentru redresarea situaţiei la BEM, Drăguţanu spunea anterior că ar fi necesare investiţii de 600-700 mln lei.

Adunarea extraordinară generală a acţionarilor BEM a fost convocată prin decizia Consiliului Băncii din 15 iulie curent şi se prevede să înceapă la ora 11.00.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.