Avocatul Radu Dumneanu susține că orice prestator de servicii medicale trebuie să dețină acte permisive. Este vorba despre autorizația de funcționare, regulamentul de organizare și funcționare, care trebuie să conțină aceleași activități permise și indicate în autorizația sanitară, dar și certificatul de acreditare de la Agenția Națională pentru Sănătate Publică. Avocatul, care reprezintă interesele profesorului Veaceslav Moșin, fost asociat al SRL „Repromed”, precizează că toate aceste acte permisive ale SRL „AIDMED”, necesare pentru a crea aparența desfășurării activității de prestare a serviciilor pe același segment de activitate ca și a „Repromed”, au fost obținute în mod fraudulos.
Într-o conferință de presă la IPN, Radu Dumneanu a declarat că autorizația de funcționare a SRL „AIDMED” a fost eliberată de către ANSP pe 12 iulie 2021 pentru suprafața de activitate medicală de 145 de metri pătrați în incinta imobilului din strada Valea Crucii, 19, același sediu, unde și SRL „Repromed” își desfășura deja activitatea. Actul a fost obținut în condițiile în care la data respectivă nu avea acel spațiu în proprietate sau locațiune. Potrivit apărătorului, contractul de sub-locațiune pentru această locație a fost încheiat ilegal – fără acordul co-proprietarilor Tatiana și Veaceslav Moșin – abia pe 20 iulie 2021.
Avocatul susține că în continuare, contrar condițiilor autorizației sanitare din 12 iulie 2021, pe 14 iulie 2021, Ministerul Sănătății a aprobat Regulamentul de organizare și funcționare SRL „AIDMED”. „Constatându-se faptul că genurile de activitate prevăzute de acest Regulament nu corespund cu serviciile indicate în autorizația sanitară pentru funcționare din 12 iulie 2021 – pe motiv că au fost incluse mult mai multe genuri de activitate decât cele indicate în autorizația sanitară pentru funcționare – Regulamentul respectiv a fost anulat prin ordinul Ministerul Sănătății încă la data de 23 mai 2022”, explică avocatul.
Potrivit lui, abuzurile au fost și mai mari la obținerea acreditării activității SRL „AIDMED” și eliberarea certificatului de acreditare din 16 august 2021. „Decizia pentru eliberarea acestui certificat a fost luată tot la data de 16 august 2021 de către persoane care au calitatea de angajați ai SRL „Repromed”, aflați în conflict evident de interese în raport cu obligația lor de a fi echidistanți. Astfel, atât președintele comisiei de acreditare, Ungureanu Sergiu, cât și membrii evaluatori, Crivceanscaia Larisa și Erhan Petru, erau la momentul respectiv angajați ai SRL „Repromed”, respectiv erau subalterni ai numitei Lîsîi Lidia, care avea calitatea de administrator nu doar la SRL „Repromed”, dar și la SRL „AIDMED. La fel, numitul Ungureanu Sergiu avea calitatea de președinte al Asociației „Arta Medica”, din consiliul căruia face parte și numitul Hotineanu Adrian. Același Ungureanu Sergiu, împreună cu numitul Hotineanu Adrian, au calitate de asociați la aceeași persoană juridică SRL „VIAL BRIO”, a menționat Radu Dumneanu.
Cristina Moșin, asociat SRL „Repromed” acuză că SRL „Repromed”, una dintre cele mai importante instituții medicale private din Republica Moldova, se află în prag de faliment din cauza ilegalităților și actelor de corupție comise de către actuala administrație. Și anume, falimentarea ar avea loc prin intermediul firmelor căpușe, inclusiv SRL „AIDMED. Asociata acuză cesionarea ilegală și gratuită a brandului „Repromed” către SRL „AIDMED”, fără acordul asociaților pentru a induce în eroare consumatorii cu privire la faptul cine prestează serviciile și de a justifica încasarea veniturilor pe această căpușă. De asemenea, potrivit ei, are loc sustragerea veniturilor rezultate din serviciile prestate de către angajații SRL „Repromed”, folosind imaginea, personalul, spațiile, echipamentul și bunurile companiei, unde cheltuielile sunt suportate de către SRL „Repromed, iar veniturile sunt sustrase pe SRL „AIDMED”.
Notă: Agenția IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.