Acord de mediu, pentru un nou pod rutier peste Prut

A fost emis Acordul de Mediu pentru un nou pod rutier peste Prut, în locul celui existent, la Albița – Leușeni. Acesta este cel de-al doilea pod rutier peste Prut care va fi construit, după cel de la Ungheni. Despre aceasta a anunțat Irinel Scrioșteanu, secretar de stat la Ministerul Transporturilor de la București, transmite IPN.

„Podul peste Prut de la Albița (RO) - Leușeni (MD) va contribui la îmbunătățirea traficului rutier dintre Republica Moldova și România și va fi și un punct de conexiune între viitorul Drum Expres Tișița-Albița și drumul de patru benzi care va asigura accesul la punctul vamal de pe teritoriul Republicii Moldova”, a menționat Scrioșteanu.

Lucrările presupun demolarea podului vechi și reconstrucția unui pod nou. Urmează să aibă două benzi de circulație pe sens, 161 metri lungime totală, din care lungime suprastructurii este de 150 metri, complex de 2 poduri paralele, trotuare pe ambele sensuri de mers.

Totodată urmează să fie modernizat și dotat Punctul de Trecere al Frontierei și 8 km de drum de acces pe partea moldovenească cu două benzi pe fiecare sens de mers către Chișinău.

📢 IPN este și pe Google News. Abonați-vă!

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.