Acceptarea de către jurnaliști a cadourilor le afectează credibilitatea, Consiliul de Presă

Consiliul de Presă își manifestă îngrijorarea în legătură acțiunile de propunere a cadourilor jurnaliștilor din partea politicienilor sau oamenilor de afaceri, considerând că, în esență, acestea sunt similare acțiunilor de corupere a alegătorilor în campaniile electorale. „Bunele practici jurnalistice și cele din domeniul comunicării exclud oferirea de cadouri jurnaliștilor, acestea fiind calificate ca o încercare de loializare a presei”, precizează Consiliul de Presă, citat de IPN.

Oferirea și acceptarea cadourilor afectează independența și credibilitatea jurnaliștilor în fața publicului, iar încrederea societății față de jurnaliști este o valoare supremă a profesiei de jurnalist. Codul Deontologic al jurnaliștilor din Republica Moldova prevede în articolul 4.1 că „jurnalistul nu acceptă bani, cadouri, călătorii plătite sau orice alte avantaje care îi sunt oferite pentru influențarea actului jurnalistic și a căror acceptare i-ar compromite independența și autoritatea în fața publicului și ar afecta încrederea în jurnaliști, în general”.

La conferința de presă organizată de președintele Igor Dodon în seara zilei de 24 iulie, la reședința prezidențială de la Condrița, jurnaliștilor le-au fost propuse, la final, cadouri constând din sticle de vin, miere și alte produse. Un gest similar Igor Dodon a făcut și în luna decembrie 2019, la conferința de presă de bilanț, organizată în sediul Președinției. Alți politicieni și oameni de afaceri, de asemenea, și-au făcut obișnuința din a le oferi jurnaliștilor diverse bunuri care nicidecum nu pot fi atribuite unor cadouri cu valoare simbolică.

Consiliul de Presă salută gestul jurnaliștilor care au refuzat cadourile președintelui Dodon și amintește tuturor profesioniștilor mass-media din Republica Moldova că acceptarea unor astfel de „atenții”, indiferent de cine le oferă, aduce prejudicii iremediabile credibilității profesiei de jurnalist.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.