Lansat acum câteva zile în campania electorală pentru alegerile prezidențiale, Renato Usatîi deja împarte portofolii. Politicianul a anunțat mai multe nume pentru funcțiile de consilieri prezidențiali, printre care Alexandr Berlinschii, fost secretar al Comisiei Electorale Centrale, transmite IPN.
Alexandr Berlinschii a fost propus pentru funcția de consilier prezidențial, responsabil de organizarea alegerilor parlamentare anticipate. El a precizat, la rândul său, că a ales să facă parte din echipa lui Renato Usatîi, deoarece „este un moment crucial pentru Republica Moldova, un moment în care există șansa de a alege un viitor mai bun, de a aduce în fruntea țării un lider vizionar, pregătit să asculte și să acționeze în interesul fiecărui cetățean”.
„În toată perioada de activitate am respectat legea, am promovat transparența, drepturile omului și democrația. Am pus umărul la organizarea a două scrutine prezidențiale, trei scrutine parlamentare, trei scrutine de alegeri locale, un referendum republican. Organizarea unui proces electoral este unicul exercițiu național, care implică cel mai mare număr de participanți”, a declarat Alexandr Berlinschii.
Un alt consilier prezidențial, care ar ar urma să fie responsabil de agricultură, ar fi Serghei Ivanov, unul dintre liderii fermieri din Moldova. „M-am convins în ultima perioadă că este foarte important să fim ascultați, m-am săturat personal ca sub pretextul cuvântului „Europa” să văd că sărăcim pe zi ce trece, suntem postiți, mințiți și nu ni se dă voie să lucrăm. M-am încredințat lui Renato Usatîi și echipei. Este singura persoană politică din țara noastră în ceea ce ține de capacitatea de a asculta vocea agricultorilor. Avem nevoie de idei și proiecte radicale, inclusiv în agricultură, și avem nevoie de un om care să ne asculte”, a menționat Serghei Ivanov.
Din echipa lui Renato Usatîi vor mai face parte avocatul Igor Pohilă și femeia de afaceri Olesea Vîrtosu, care are o experiență profesională de 16 ani și administrează în prezent o companie privată.
Renato Usatîi, al treilea în buletinul de vot conform ordinii prealabile, este susținut în alegerile prezidențiale de către Partidul Politic Partidul Nostru, pe care îl conduce.