A intrat în vigoare Legea cu privire la sistemul de salarizare în sectorul bugetar

Legea cu privire la sistemul de salarizare în sectorul bugetar a fost publicată vineri, 3 martie, în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi astfel a intrat în vigoare. Prevederile prezentei legi se aplică persoanelor care deţin funcţii de demnitate publică, personalului instanţelor judecătoreşti, procuraturii, funcţionarilor publici, persoanelor cu funcţii specifice apărării naţionale, securităţii statului şi ordinii publice, precum şi persoanelor angajate pe bază de contract individual de muncă în unităţile bugetare. În conformitate cu prevederile acestei legi, salariile în sectorul bugetar vor creşte cu cca 33 la sută. Şeful statului va primi un salariu de 9 600 de lei, spicherul şi premierul - câte 8 800 de lei, miniştrii şi deputaţii – 7 100. Printre cele mai mari salarii fixe le vor avea prim-viceprim-ministru – 8 400, vicepreşedinţii Parlamentului şi viceprim-miniştrii – 8 000, preşedinţii Curţii Constituţionale şi a Curţii Supreme de Justiţie – 8 800 de lei, preşedintele Curţii de Conturi şi Procurorul General – câte 8 300 de lei, vicepreşedinţii Parlamentului – câte 8 000 de lei. Başcanul Găgăuz-Yeri şi primarul general al municipiului Chişinău vor primi câte 7 100 de lei. Primarii oraşelor şi satelor vor primi un salariu între 3 500 şi 4 500 de lei. Celelalte categorii de bugetari vor avea suplimente la salariu, calculate în funcţie de gradul de calificare, pentru vechime în muncă pentru grad ştiinţific, pentru titlu onorific, pentru munca prestată în condiţii nefavorabile, pentru eficienţă înaltă în muncă, pentru responsabilitate majoră şi activitate în condiţii de risc pentru sănătate şi viaţă, etc. Majorările salariilor angajaţilor din sănătate vor constitui cca 24,8 la sută, din cultură, artă şi sport – 26,1 la sută, din ştiinţă – 14,7 la sută şi din învăţământ – 32,7 la sută. Potrivit datelor Biroului Naţional de Statistică, în luna ianuarie curent, salariul mediu lunar al unui angajat din economia naţională a constituit cca 1 420 lei şi s-a majorat cu 24% comparativ cu perioada similară a anului precedent. Salariul real a crescut cu 12%. Cel mai mic salariu l-au avut cei din agricultură - 628 lei. Salariul mediu lunar al unui angajat în industrie a fost de 1 869 lei, în construcţii – 1 739 lei, în comerţ – 1 277 lei, în transporturi şi comunicaţii – 2 121 lei, în instituţii financiare – 3 632 lei, în administraţie publică – 1 401 lei, în învăţământ – 1 081 lei, în sănătate şi asistenţă socială – 1 117 lei . În instituţiile publice salariul mediu a constituit 1 136,2 lei, în sfera privată – 1595,1 lei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE