Foametea din anii 46-47 ai secolului trecut a fost una organizată de autoritățile sovietice de atunci. Or, acesta este sensul hotărârii adoptate de Parlamentul Republicii Moldova în data de 7 aprilie 2022, prin care a fost instituită „Ziua de comemorare a victimelor foametei organizate din anii 1946-1947”. Același document oficial al statului denotă că autoritățile sovietice au putut salva cele circa 200 de mii de vieți ale moldovenilor pierdute atunci, dar nu au făcut-o. De ce astăzi persistă nostalgia după un stat care își înfometa și își omora proprii cetățeni prin înfometare? Despre aceasta au discutat participanții la dezbaterea publică „A fost organizată sau nu foametea din RSSM în anii 1946-1947? Au putut și au vrut autoritățile sovietice să prevină efectele devastatoare ale acesteia?”, organizate de Agenția de presă IPN.

Igor Boțan, expertul permanent al proiectului, a declarat că foametea este un dezastru social care duce la subnutriție și moartea în masă a populației. „Dacă vorbim cine e responsabil de foamete, sigur că există factori obiectiv cum este seceta, dar există și factori legați de autoritățile publice. „Foametea în Republica Moldova, așa ca și „holodomorul” din Ucraina, are și elemente ale unei foamete organizate, pentru că hrana este o necesitate primară a cetățenilor, iar cei care sunt supuși foametei pierd voința de a rezista la experimente sociale”, explică Igor Boțan.

Potrivit lui, autoritățile sunt responsabile de securitatea alimentară a unei țări. În Republica Moldova, la începutul lunii iunie, șefa statului a convocat Consiliul Suprem de Securitate la care a fost formulată sarcina ca în termen de trei săptămâni să fie elaborată o strategie a securității alimentare și un plan de măsuri pentru reglementarea exporturilor de produse în perioada următoare 2022-2023. Or, era clar că în țară este secetă. Și agricultorii au venit cu un șir de recomandări. În fruntea eforturilor internaționale pentru a nu admite foame este Organizația pentru Alimentație și Agricultură (FAO) din cadrul Organizația Națiunilor Unite.

Cât despre nostalgie, spune expertul, aceasta nu este altceva decât o dorință plină de regrete pentru ceva din trecut care nu mai este realizabil. „În perioada sovietică, în prim plan se scoteau doar lucrurile pozitive pentru imaginea regimului de atunci, iar lucrurile extrem de negative, cum a fost foametea organizată, deportările în trei valuri, suferințele prin care au trecut conaționalii noștri, au fost ascunse. Doar în ultima vreme au apărut un șir de cercetări ale istoricilor din Republica Moldova, care arată întreaga imagine. Cei care suferă de nostalgie – sentiment absolut normal – trebuie să-și lecuiască această nostalgie de o manieră decentă încercând să cunoască toate elementele regimului care a fost instaurat în Republica Moldova la început în 1940 și la revenirea lui în 1944”, a menționat Igor Boțan.

Vasile Bumacov, doctor habilitat în științe tehnice, ex-ministru al agriculturii, spune că, deși nu este istoric de formare, are dreptul să se exprime la acest subiect, deoarece a muncit și a locuit în mai multe țări, unde nostalgia are alte explicații decât la noi. „Ne lovim, în primul rând, de nostalgie. Eu consider că nostalgia este un fenomen normal pentru fiecare om. De fiacre dată, nostalgia pe care o avem în societatea noastră, și în calitate de ministru am încercat să mă clarific de ce oamenii sunt nostalgici după un sistem care a murit, după un sistem ineficient, un sistem terorist. Am ajuns la concluzia că nu este vorba de sistem, oamenii sunt nostalgici după tinerețea lor”, opinează Vasile Bumacov, ex-ambasador al Republicii Moldova în Japonia.

În opinia sa, o parte din nostalgie se bazează pe amintirile privind tinerețea oamenilor, iar restul nostalgiei este bazat pe minciună. „Pe timpul sovietic se vorbea doar despre lucrurile bune și chiar se exagerau, iar lucrurile proaste erau ascunse, așa ca foametea organizată. Doar omul se formează în tinerețe. Ceea ce i-a intrat în cap în tinerețe nu i se mai poți scoate. Avem nevoie de un sistem educațional adevărat, bazat pe adevăr istoric. Sistemul nostru a continuat să fie un sistem de educație sovietic. De aceea noi avem această problemă în societate privind nostalgia. O parte este adevărată, pentru că orice om normal e nostalgic după tinerețea sa. Dar este și împotmolirea în minciuna istorică. Această nostalgie este rezultatul propagandei – de la televizor, de pe rețelele de socializare etc”, a mai spus Vasile Bumacov.

Lidia Pădureac, doctor în istorie, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, a declarat că discursul despre foamete nu trebuie să lase loc de interpretări, pentru că aceasta cu siguranță va trezi o comunicare defectuoasă între generații. „Atunci când vine vorba despre foametea din 1946-1947 din RSSM, trebuie de insistat asupra faptului că a fost provocată de un regim totalitarist – regimul comunist. Trebuie să ținem cont de faptul că foametea, deportările sunt specifice regimurilor totalitariste. Lucrul acesta se vede în istorie”, explică istoricul.

Potrivit ei, în RSSM, în perioada anilor 146-1947 au murit circa două sute mii de persoane, conform statisticii oficiale. Și această cifră reprezintă pentru fosta RSSM circa 10% din populație. „Despre foametea din RSSM se cunoaște foarte puțin. Ba mi mult, aceste 200 de mii noi le raportăm la populația a întregii RSSM, adică și raioanele din stânga Nistrului. Însă, dacă urmărim statistica pe mortalitate, pe bolnavi de distrofie, observăm că și natalitatea și mortalitatea era egală în raioanele din stânga Nistrului, în schimb în partea dreaptă, deja în anul 1947, mortalitatea reprezenta peste 300% din natalitate. Aceasta ca să ne dăm seama că aceste două 200 de mii de victime ale foametei reprezintă de fapt un procent mult mai mare din toată populația, dacă ne referim doar la teritoriile din dreapta Nistrului”, a menționat Lidia Pădureac.

Potrivit ei, nu sunt adevărate afirmațiile că autoritățile de la Kremlin nu cunoșteau despre ceea ce se întâmpla în RSSM. Or, documentele de arhivă arată foarte clar că în 1946 permanent se transmitea informația din RSSM despre numărul mare a celor bolnavi de distrofie. „Știți ce este cel mai grav? Este faptul că cei care au suferit cel mai mult, cei care au murit în această foamete, mărturiile lor nu mai pot fi recuperate. Istoricii au recuperat și recuperează până în prezent mărturiile supraviețuitorilor și fiecare studiu de caz, fiecare familie are istoria proprii supraviețuiri. În acei ani, într-adevăr a fost secetă, însă există documente referitor la recolte și acestea denotă că deficitul de produse alimentare nu era foarte mare, care ar fi putut fi acoperită printr-un mic ajutor din partea statului. Însă acel stat, din contra, a stabilit a impus impozite disproporționat de mari, care se colectau sub formă de produse agricole”, afirmă Lidia Pădureac.

Dezbaterea publică la tema: „A fost organizată sau nu foametea din RSSM în anii 1946-1947? Au putut și au vrut autoritățile sovietice să prevină efectele devastatoare ale acesteia?”, este a 2-a ediție din ciclul „100 de ani de URSS și 31 de ani fără URSS: Nostalgia după Himere”. Ciclul de dezbateri este organizat de Agenția IPN cu sprijinul Fundației germane Hanns Seidel.