Centrul pentru Drepturile Omului, în colaborare cu asociaţia obştească „Promo-Lex” au lansat o campanie de informare în domeniul prevenirii violenţei domestice. Campania a demarat miercuri în satul Cojuşna, unde un grup de peste 50 de locuitori au avut o întrevedere cu experţi, jurişti şi psihologi din Chişinău, a anunţat Natalia Vişanu, şefa serviciului programe instructive şi relaţii cu publicul al CDOM, în cadrul emisiunii „Loc de dialog” de la postul public „Radio Moldova”, transmite IPN.
Potrivit lui Vişanu, în cadrul campaniei cu genericul „Fără violenţă în familie, fără violenţă în societate” vor fi promovate mesaje de a nu fi tolerate agresiunile fizice şi verbale în familii, precum şi violenţa asupra copiilor. Astfel de mesaje vor fi promovate timp de o lună şi jumătate prin satele Republicii Moldova.
Natalia Vişanu a spus că mai mulţi jurişti şi psihologi au decis să meargă în raioane pentru a organiza întâlniri, în special, cu locuitorii din mediul rural, după ce au fost sensibilizaţi de multiplele cazuri de violenţă în familie, în special, asupra femeilor şi a copiilor. „Am fost nevoiţi să batem alarma, fenomenul violenţei domestice care persistă la noi în ţară nu mai poate fi tolerat. Violenţa în familie nu este problema unei anumite familii, ci a societăţii în întregime”, susţine Vişanu.
Reprezentantul CDOM a mai comunicat că se va pune accent în special pe localităţile rurale, unde sunt înregistrate aproape 70 la sută din numărul total de cazuri de violenţă domestică. „Participanţii la campanie îi vor învăţa pe oameni că se pot apăra de agresori, indiferent de circumstanţe”, a precizat Vişanu.
Potrivit unui studiu UNICEF, fiecare al doilea copil din Moldova, cu vârsta cuprinsă între 2 şi 14 ani a fost supus violenței fizice, iar doi din trei sunt supuși agresiunilor psihologice. Conform unei cercetări realizate de Biroul Naţional de Statistică încă în 2011, 63 la sută dintre femeile din Republica Moldova spun că au fost agresate fizic, psihologic sau sexual pe parcursul vieţii. Fiecare a 7-a femeie din mediul rural a fost supusă violenţei cel puţin o dată pe parcursul vieţii.