Republica Moldova celebrează 30 de ani de la semnarea documentului-cadru al Programului NATO „Parteneriat pentru Pace” și prin lansarea unui timbru poștal. Ministrul afacerilor externe, Mihai Popșoi, a declarat că în 30 de ani Republica Moldova a avut doar de beneficiat de pe urma acestei colaborări. Alianța Nord-Atlantică, începând cu anul 1994, când a fost semnat Parteneriatul pentru Pace, a respectat, respectă și va respecta statutul de neutralitate al Republicii Moldova. De aceea, cooperarea cu Alianța Nord-Atlantică va fi consolidată în continuare în beneficiul cetățenilor Republicii Moldova, transmite IPN.
Timbrul aniversar și plicul poștal tematic sunt lansate la inițiativa Oficiului de Legătură NATO la Chișinău, Ministerului Afacerilor Externe, în parteneriat cu Poșta Moldovei. Ministrul afacerilor externe, Mihai Popșoi, a spus că, din primii ani de independență, când Republica Moldova făcea primii pași ca stat suveran, Alianța Nord-Atlantică, de rând cu membrii săi, au fost principalii promotori și cei care au sprijinit suveranitatea, independența și integritatea teritorială a Republicii Moldova. „Această colaborare împlinește 30 de ani. Și în timpul acelor 30 de ani am avut mereu sprijin politic clar din urma colaborării noastre atât cu țările membre, cât și cu Alianța Nord-Atlantică în general. Sprijinul politic constant pentru suveranitatea și independența țării noastre este definitor în relațiile noastre cu Alianța Nord-Atlanticăˮ, a spus ministrul de externe.
Mihai Popșoi a mai menționat că există o colaborare strânsă într-o serie întreagă de domenii, de la știință și inovare, în distrugerea peste 1200 de tone de pesticide care poluau apele freatice, solul din Republica Moldova și amenințau securitatea alimentară a țării, precum și sănătatea cetățenilor. Grație sprijinului generos al Alianței Nord-Atlantice, aceste bombe ecologice lăsate încă de pe vremea sovietică au fost dezamorsate.
Șefa Oficiului de Legătură NATO la Chișinău, Michaela Guerard Šimák, a spus că NATO este mândră să fie partenerul Republicii Moldova. NATO și Republică Moldova împărtășesc valori comune bazate pe protejarea drepturilor fundamentale și libertăților, pe salvgardarea justiției. Parteneriatul s-a dezvoltat în suportul pentru integritatea teritorială a Moldovei și respectând în totalitate neutralitatea Constituțională a Moldovei. Accentul pus pe sprijinirea reformei a crescut progresiv din 2006, când țara a adoptat primul Plan Individual de Acțiuni al Parteneriatului. Obiectivul principal a fost modernizarea sectorului de apărare și securitate, inclusiv consolidarea controlului democratic asupra forțelor armate. La cererea Guvernului Republicii Moldova, în decembrie 2017, la Chișinău, a fost inaugurat Oficiul de legătură NATO pentru promovarea dialogului politic și cooperării practice. „Privind spre viitor, NATO va continua să susțină independență, suveranitate și integritatea teritorială a Moldovei, precum și calea țării spre integrarea europeană care este indubital în beneficiul tuturor moldovenilor”, a spus șefa Oficiului de Legătură NATO la Chișinău.
Ministrul apărării, Anatolie Nosatîi, a menționat că lansarea timbrului poștal dedicat aniversării a 30 -cea de la aderarea Republicii Moldova la Parteneriatul pentru Pace exprimă recunoștință față de partenerii țării de la NATO și toți cei care au contribuit la consolidarea securității și stabilității naționale. „Timbrul poștal este nu doar un obiect de colecție, este o mărturie a angajamentului nostru față de valorile de pace și stabilitate și o amintire a drumului parcurs împreună cu partenerii noștriˮ, a spus Anatolie Nosatîi. Ministrul și-a exprimat încrederea că acest eveniment va consolida și mai mult colaborarea țării cu NATO și că „vom continua să lucrăm împreună pentru un viitor mai sigur și mai prosper pentru Republica Moldova și pentru întreaga regiuneˮ.
Relațiile cu NATO au fost stabilite în 1992, când Moldova a aderat la Consiliul de Cooperare Nord-Atlantic. Acest forum de dialog a fost succedat în 1997 de Consiliul de Parteneriat Euro-Atlantic, care reunește toate țările Aliate și partenere din zona euro-atlantică. Cooperarea bilaterală a început când Moldova a aderat la Parteneriatul pentru Pace (PfP), în 1994.