A fost creat un nou minister
Parlamentul a decis joi, 27 martie, crearea unui nou organ central de specialitate - Ministerul Construcţiei şi Dezvoltării Teritoriului. Modificări în acest sens la Legea cu privire la Guvern au fost examinate în regim de urgenţă, în prima şi a doua lectură, la iniţiativa preşedintelui R. Moldova, Vladimir Voronin, şi au fost adoptate cu votul deputaţilor comunişti, transmite Info-Prim Neo.
Noua structură va prelua funcţiile Agenţiei pentru Construcţia şi Dezvoltarea Teritoriului şi ale Agenţiei „Apele Moldovei”. De competenţa noului minister va ţine elaborarea şi promovarea politicilor statului în domeniul amenajării teritoriului, urbanismului, arhitecturii, construcţiei, sistemelor de aprovizionare cu apă, etc.
Modificările prevăd trecerea Serviciului de Standardizare şi Metrologie (SSM) în subordinea Ministerul Economiei şi Comerţului (MEC). Mai mulţi deputaţi din opoziţie s-au arătat nemulţumiţi de absorbţia SSM de către MEC. Deputaţii Alianţei „Moldova Noastră” au propus excluderea prevederilor privind absorbţia SSM, dar nu au fost susţinuţi de majoritate.
Potrivit proiectului propus de preşedinte, noul minister este creat în scopul optimizării instituţionale şi funcţionale a autorităţilor administraţiei publice centrale, în contextul reformei administraţiei publice centrale şi în vederea delimitării clare a funcţiilor de elaborare a politicilor de cele de implementare a acestora.
Guvernul urmează să prezinte Parlamentului în termen de 3 luni propuneri privind aducerea legislaţiei în vigoare în concordanţă cu modificările în cauză. Guvernul va aduce, de asemenea, în concordanţă actele sale normative.