A aprins focul în sobă cu benzină și s-a ales cu arsuri

A încercat să aprindă focul în sobă cu benzină și s-a ales cu arsuri de gradul II și III, pe partea superioară a corpului și pe față, iar încăperea unde se afla a luat foc. Incendiul s-a produs joi în satul Mărăndeni, raionul Florești, transmite IPN.

Bărbatul de 35 de ani a fost evacuat de un grup de persoane, înainte să vină pompierii, apoi a fost preluat de echipajul medical de urgență și transportat la Spitalul raional Florești.

După recepționarea apelului la 112, la locul incendiului s-a deplasat o echipă de pompieri și salvatori. Ajunși, aceștia au constatat că arde o construcție auxiliară a casei, cu suprafața de 18 m2.

Încălcarea regulilor antiincendiare la exploatarea sobei de încălzit ar fi fost motivul incendiului. Cauza exactă și circumstanțele cazului vor fi stabilite de organele de resort.

Specialiștii IGSU îndemnă repetat oamenii să respecte cu strictețe normele de utilizare a sobelor. IGSU avertizează populația că aprinderea focului în sobe prin stropirea cu benzină, petrol sau alte lichide ușor inflamabile este strict interzisă.

De la începutul anului s-au produs 64 incendii, soldate cu patru decese.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.