Un bărbat din Tvardița, Taraclia, s-a ales cu arsuri, după ce a încercat să stingă focul de pe acoperișul casei sale. Potrivit IGSU victima, în vârstă de 53 de ani, a suferit arsuri de gradul II la picioare și a fost transportată de urgență la spitalul raional din Ceadîr-Lunga. Incendiul a izbucnit aproape de miezul nopții. Tot atunci au fost alertați pompierii, transmite IPN.
Flăcările au cuprins acoperișul casei, iar la stingerea incendiului au intervenit patru echipaje de pompieri. Acestora le-a luat aproape o oră să stingă focul.
Cauza și circumstanțele producerii incendiului urmează să fi stabilite de către specialiști. În ultimele 24 de ore, salvatorii și pompierii au intervenit în 27 de situații de risc.