A 4-a rundă de negocieri în formatul „5+2” va demara începând cu ora 14.00 la sediul Misiunii OSCE la Chişinău

Cea de-a 4-a rundă de negocieri pe marginea soluţionării problemei transnistrene în formatul „5+2” va demara luni, 27 februarie, la Misiunea OSCE de la Chişinău începând cu orele 14.00, transmite Info-Prim Neo cu referire la surse de la Ministerul Reintegrării. Aceleaşi surse au comunicat pentru Agenţie că negocierile vor continua mâine la Tiraspol, începând, după toate probabilităţile, cu ora 11.00. Drept continuare a discuţiilor din 26-27 ianuarie, agenda pentru această rundă de negocieri include chestiuni ce ţin de relaţiile economice între părţi, perspectivele unei misiuni de evaluare în Transnistria, monitorizarea întreprinderilor complexului militar-industrial din Transnistria, schimbul de informaţie militară, după cum a fost propus în pachetul de Măsuri de Promovare a Încrederii şi Securităţii, la fel ca şi situaţia din zona de securitate. Delegaţiile la negocieri sunt conduse de Ministrul Reintegrării, Vasili Şova, Reprezentantul la negocieri din partea transnistreană, Valeri Liţkai, Şeful Misiunii OSCE în Moldova, Ambasadorul William Hill, Reprezentantul Special din partea Federaţiei Ruse, Ambasadorul Valeri Nesteruşkin, Reprezentantul Special din partea Ucrainei, Dmitri Tcaci, Reprezentantul Special din partea Uniunii Europene, Ambasadorul Adriaan Jacobovits de Szeged şi Vice Secretarul Asistent pentru Europa şi Eurasia a Departamentului de Stat al SUA, David Kramer.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.